Există Constituţia ţării şi există o viaţă reală care nu se încadrează în acest text

18 octombrie 2005

 

Există Constituţia ţării şi există o viaţă reală care nu se încadrează în acest text.

Dialog cu domnul Dumitru Diacov, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, şi Alexandru Tănase, avocat.

Radio Nova: Domnule Diacov, domnule Tănase, subiectul pe care îl abordăm astăzi ţinteşte drepturile omului, respectarea şi încălcarea acestor drepturi în Republica Moldova. Pornim de la un sondaj pus la dispoziţie de PNUD ceva mai înainte şi anume de la o diagramă care reflecta o anume stare de lucruri vis-a-vis de drepturile şi libertăţile omului, diagramă pe care o reproducem în cele ce urmează.

Dumitru Diacov: Din păcate, eu n-am citit analiza la care vă referiţi, dar eu sânt cetăţean al acestei ţări , trăiesc aici şi, câteodată, mă miră în ce condiţii sînt pus eu personal. De ce se încalcă aceste drepturi? Cred că prost înţelegem situaţia, lumea de astăzi, legislaţia, constituţia. De constituţie ne aducem aminte numai în cadrul discuţiilor radiofonice.

RN: Dar, domnule Diacov, atunci când dumneata erai preşedinte al Parlamentului erau sau nu încălcate drepturile omului în Moldova?

D.D.: Eu eram un preşedinte al Parlamentului fără multe drepturi, din păcate, pentru că aveam 24 de mandate şi nu puteam să lupt pentru drepturile mele. Este o glumă mai mult, dar care are şi ceva adevăr. Eu, când am fost preşedinte al Parlamentului, nu am avut tentaţia să încalc drepturile cuiva, să-i interzic cuiva să se folosească de drepturile sale. Alexandru Tănase: În perioada în care dvs. eraţi preşedinte al Parlamentului nu existau încălcări ale drepturilor omului de genul celor care există acum. Deşi trebuie să fim obiectivi şi să recunoaştem că nici în acea perioadă nu exista o situaţie mult prea bună în domeniul respectării dreptului omului. Adevărul este că de 3-4 ani asistăm la careva schimbări în sensul ăsta, când puterea instrumentează mai multe dosare penale împotriva oamenilor de afaceri, împotriva persoanelor publice. Dosarele penale sînt instrumentate pentru a atinge nişte scopuri politice şi este adevărat că până la 2001 asemenea situaţii nu au avut loc. Anumite abuzuri, bineînţeles, erau comise, poate în instanţele de judecată, fie de organele de urmărire penală. În toată lumea există abuzuri, dar nu exista un sistem bine pus la punct de a se răfui cu oponenţii politici sau cu concurenţii din afaceri.

D.D.: Da, acesta este un aspect al problemei. Al doilea aspect, consider eu, este dreptul cetăţeanului la informaţie, dreptul meu de a avea acces la sursa de informaţii, ca ulterior, la rândul meu, să informez cetăţeanul. Aceste drepturi sînt puse sub semnul întrebării. Cu atât mai mult când, bunăoară, este vorba de cetăţeanul care locuieşte în raionul Ocniţa şi este simpatizantul Partidului Democrat, care vrea să ştie ce gândeşte Diacov în problema cutare. Dar Diacov nu are acces la informaţie, la tribună, în cazul dat, cu excepţia când un post de radio te invită să vorbeşti , să meditezi, să spui ceva despre o problemă sau alta. Din punct de vedere social, noi trăim foarte fericit. În realitate avem un singur drept care nu se lezează, dreptul de a te gândi. Vii acasă, pui plapuma în cap şi te gândeşti. Iată, acest drept nu ţi-l încalcă nimeni.

A.T.: Referindu-mă la acest sondaj, probabil ar fi bine de făcut o mică precizare. Aceste drepturi care sînt încălcate, inclusiv art.47 din Constituţie - până la urmă se cere o abordare mai filozofică. Personal nu cred că există instrumente reale de a asigura respectarea acestor drepturi - dreptul la un salariu rezonabil, sau dreptul la un nivel de trai decent. Probabil că guvernarea ar trebui să adopte un set de măsuri şi de politici care să aducă într-o perspectivă cât de cât previzibilă la o situaţie când vom avea un salariu decent.

D.D.: Sînt de acord. Ieri am fost la Ciadîr-Lunga, am fost la şcoala nr. 2 şi m-am întâlnit cu colectivul de pedagogi. O doamnă m-a întrebat dacă este normal ca salariul ei să fie 550 de lei şi care este perspectiva familiei ei? Problema noastră este că într-adevăr se încalcă acest drept din punct de vedere al normelor europene. Dar se mai încalcă şi alt drept - ca omul să cunoască situaţia reală în care trăieşte. Nu există discuţii, nu există încercarea de a lămuri din ce cauză noi trăim aşa de prost şi dacă nu cumva noi am fi putut să trăim mai bine. La noi, nu ştiu de ce, se înţelege că puterea este statul. Statul este poporul. Puterea este numită pentru un anumit termen ca să realizeze doleanţele alegătorilor. E o problemă, care, din păcate, nu se discută.

A.T.: De ce nu se discută? Lumea este speriată. În cazul în care încerci să pui în discuţie aşa-numitele realizări ale guvernării pe parcursul ultimilor ani, rişti să te pomeneşti cu o groază de probleme, începând de la concedierea din serviciu şi terminând cu vizitele reprezentanţilor Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei?

D.D.: Noi vorbim acum despre drepturile omului: dreptul de a cunoaşte, dreptul de a discuta.

A.T.: Sînt de acord cu dl Diacov, cînd zice că trebuie să facem o distincţie clară între stat şi guvern. Acum la întrebarea ta, nu poţi să dai în judecată Guvernul RM pentru faptul că nu-ţi asigură drepturile la un nivel de trai decent.

D.D.: Hai să facem o paralelă. Noi trăim prost. Noi spunem că o ţară poate să trăiască mai bine atunci cînd creează condiţii pentru investiţii. Unii care sînt la putere spun că avem condiţii bune. De fapt, condiţiile sînt proaste.

A.T.: Domnule Diacov, ziceţi că nu sînt condiţii bune? Iată, l-au arestat pe preşedintele de la Victoriabanc, şi asta e o invitaţie foarte bună pentru ca investitorii străini să vină în Republica Moldova.

D.D.: Un investitor străin nu vine într-o ţară dacă el nu este absolut încrezut că adresându-se în judecată nu-şi va putea apăra drepturile. Dacă nu există o asemenea certitudine, investitorii, pur şi simplu, nu vin. Asta îi vizează direct sau indirect şi pe cetăţenii noştri. Dacă nu există investiţii masive, nu există perspective pentru a îmbunătăţi situaţia în ţară şi atunci pedagogul trebuie să înţeleagă că va rămâne la salariul actual sau va avea o leafă puţin mai mare, dar care va fi mistuită de inflaţie. RN: Dar banii veniţi de la cetăţenii angajaţi peste hotare nu sînt investiţii?

A.T.: Ce fel de bani vin? Este vorba de banii cîştigaţi de conaţionalii noştri muncind la negru în Europa. Noi, până la urmă, nu ne dăm seama care sînt costurile sociale plătite de noi în raport cu acest fenomen. Peste hotare nu merge să lucreze o persoană fără studii. O mare parte din cei care curăţă veceurile în Europa sînt profesori, sînt persoane de care societatea noastră are nevoie. Noi ne confruntăm deja cu o criză a forţei de muncă calificate, criză de profesori. În multe state din America Latină, companiile mari preferă să se înregistreze în Olanda, Danemarca sau în alte state democratice din Europa. De ce? Deoarece aceşti oameni de afaceri au încredere în justiţia din aceste state şi nu în justiţia din statele latinoamericane. Cu regret, justiţia noastră seamănă tot mai mult cu o justiţie de tip latinoamerican. Iar fără garantarea unui drept la proces echitabil, fără transparenţă a actului de justiţie nici nu putem vorbi de economie de piaţă, de investiţii.

D.D.: Actualmente există o dispoziţie generală în favoarea unei justiţii serioase, conforme rigorilor internaţionale. Până la urmă, însă, nu există acea voinţă politică de a duce la bun sfârşit un asemenea proces, pentru că există acea tentaţie de a folosi în favoarea sa această justiţie. Problema este că Parlamentul poate să adopte o lege bună despre procuratură, dar asta nu rezolvă problema. La noi nu se lucrează anume pe segmentul îndeplinirii legislaţiei. Foarte puţină lume de la noi îşi aduce aminte că trebuie respectată Constituţia. Trăim într-o ţară unde sînt două lumi paralele: este Constituţia scrisă şi aprobată de Parlament, şi care trebuie apărată, şi există o viaţă reală, care nu se încadrează în acest text.