Judecătorii noştri rămîn dependenţi de putere
29 noiembie 2005
Judecătorii noştri rămîn dependenţi de putere
Dialog cu Vitalia Pavlicenco, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, şi Vitalie Nagacevschi, avocat
Radio Nova: - În ediţia de astăzi continuăm să dezbatem un subiect tradiţional - respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, iar ţinta spre care mergem este de a contribui cît de cît la susţinerea unui proces de îmbunătăţire, de informare, să favoriţăm anumite transformări.
Vitalia Pavlicenco: - Vreau să-l citez pe directorul general al Companiei Voxtel, dl Gelibter, care spunea într-un asemenea context următoarele: "Şi în Franţa există şi presiuni, şi corupţie, dar eu ştiu, că dacă am dreptate, voi beneficia de o hotărîrea în favoarea mea". Aici, mi-au spus judecătorii, desigur confidenţial, că nu poţi cîştiga un proces împotriva statului. Eu am cîştigat un proces împotriva statului după mai mulţi ani, chiar dacă acum decizia a fost atacată în Curtea Supremă de Justiţie. Dar şi în acest proces s-a simţit o anumită doză de presiune exercitată indirect asupra celor care luat decizia respectivă. Eu vreau ca fiecare om să beneficieze de o hotărîre echitabilă, vreau ca oamenii să aibă acces la justiţie, iar procesele să nu dureze la nesfărşit. Am o scrisoare, unde se spune că omul stă de un an în penitenciar şi că nu are acces la justiţie.
RN: S-a făcut o comisie şi s-a discutat despre oamenii care stau prea mult în penitenciare?
Vitalie Nagacevschi: Comisia respectivă a inspectat unele locuri de detenţie ca ulterior problema respectivă să fie discutată la şedinţa comisiei parlamentare pentru drepturile omului cu participarea reprezentanţilor executivului, cu participarea reprezentanţilor organizaţiilor nonguvernamentale. Concluziile sînt foarte dure. Graţie acestei şedinţe am avut şi eu acces la un document destul de interesant, în care ministerul justiţiei recunoaşte starea deplorabilă cît priveşte condiţiile de detenţie în penitenciarele moldoveneşti.
RN: Cum comentaţi situaţia avocaţilor din oficiu, care au un salariu foarte mic?
V.N:. - Actualmente este o categorie de avocaţi care sînt plătiţi cel mai bine şi sînt cel mai bine pregătiţi. Dar au apărut o categorie de avocaţi tineri, care au o pregătire net superioară avocaţilor mai în vîrstă, dar care, la moment, nu iau onorii atît de mari. Trebuie de revăzut politica remunerării avocaţilor din oficiu. Din cîte ştiu Ministerul Justiţiei a elaborat un proiect de lege cu privire la asistenţa juridică din oficiu unde e prevăzută instituirea avocaţilor publici sau avocaţilor de stat, care vor fi salarizaţi. În baza acestui salariu ei vor acorda asistenţă juridică păturilor social vulnerabile.
V. P.: - Consider că, pînă la urmă; avocaţii din oficiu îşi pot face datoria la modul onest, dacă ar fi într-adevăr judecători care să nu fie presaţi de putere pentru a lua o decizie sau alta. Acesta este aspectul care complică accesul la justiţie, la o justiţie echitabilă. Îmi pare foarte rău că judecătorii noştri rămîn dependenţi de putere, avînd o oarecare frică. Mi se pare, că declaraţiile puterii cum că e nevoie de o justiţie independentă, sînt doar declaraţii, pentru că o justiţie independentă ar putea să pronunţe hotărîri care nu ar fi pe plac patentaţilor zilei. Şi deaceea se mimează în continuarea necesitatea de a reforma justiţia şi nu se procedează la nişte reforme care să conducă la respectarea legislaţiei. Din acelaşi motiv nu se preia din experienţa ţărilor care sînt avansate în sensul asigurării independenţei. Nu există această voinţă politică. În plus, nu avem o radioteleviziune publică şi de aici apar multe probleme. Dacă ar fi interes şi voinţă politică şi dacă am avea o un audiovizual cu adevărat public, ar putea avea loc discuţii libere, s-ar putea căuta soluţii. Să fie invitaţi oameni cu experienţă, să fie invitaţi experţi internaţionali, să fie invitaţi reprezentanţii opoziţiei, ca să se găsească nişte soluţii pentru binele ţării şi pentru o justiţie independentă. Totul se camuflează, se omite. Oamenii nu ştiu ce se întîmplă şi nu au informaţie. Ei nu ştiu - pentru că statul nu doreşte ca ei să ştie - ce se întîmplă, de ce este nevoie, care sînt consecinţele asumării libertăţiilor, consecinţele realizării obiectivului de integrare europeană, cum trebuie reformată justiţia. Aceasta nu se spune şi oamenii pierd orice interes faţă de procesul de alegeri, faţă de drepturile şi libertăţile lor.
R.N.: Un sondaj de opinie ne lasă să vedem că cel mai mult se încalcă dreptul la un nivel de trai decent - 61 la sută, dreptul la un salariu rezonabil - 56 la sută, dreptul la asistenţă medicală profesională şi oportună. De ce la Curtea Europeană nu se analizează aceste drepturi?
V.N.: - Comisia Europeană pentru drepturile omului garantează o serie de drepturi, pe care mai degrabă le-aş numi drepturi civile şi politice. Un singur drept cu caracter economic care este garantat de CE este dreptul la protecţia proprietăţii. Însă şi acest drept are o aplicabilitate destul de redusă. Or, acest drept ţine de interdicţia statelor să naţionalizeze proprietăţile. În cadrul CE există un instrument care se aplică în raport cu drepturile sociale - Carta Europeană Socială. Republica Moldova a ratificat parţial această Cartă, însă ea prevede un mecanism specific de control care se bazează pe plîngerile colective adresate comitetului. Acest document este bazat pe activitatea sindicatelor, pe cînd în Republica Moldova nici sindicatele nu sînt independente. Deja este cunoscut că sindicate au fost scindate, comuniştii au încercat să instituie controlul - şi parţial au reuşit - asupra sindicatelor. De aceea noi n-o să avem niciodată nişte sindicate active care ar putea cu adevărat să apere drepturile sociale. În principiu, apărarea drepturilor sociale, în primul rînd, le revine sindicatelor, şi nu statului.
RN: - Am înţeles, doamnă Pavlicenco, dar ce spuneţi despre dreptul la proprietate?
V.P.: - În privinţa asta eu aş spune următorul lucru. În Moldova, din păcate, după proclamarea independenţei, procesul de privatizarea a fost complicat. Deci el nu generat o stare de stabilitate - să fie o clasă medie, să apară nişte oameni care au anumite proprietăţi, care au nişte venituri, dividende din acţiunile lor. Decalajul patrimonial în Republica Moldova este foarte mare. A fost împiedicat procesul de creare a sectorului privat. Dacă ne amintim, la început toţi cei care-şi luau pămînt, cînd încă mai erau colhozurile, erau trataţi ca duşmani ai satului, ai consătenilor ş.a.m.d. Acum, cînd s-a trezit conducerea că, uite, ar fi nevoie să existe şi nişte oameni cît mai înstăriţi, să trăiască în stabilitate, să aibă banul lor, afacerea lor, acum e prea tîrziu. Ei au pierdut încrederea şi nu mai au nici baza necesară unei asemenea transformări. Iar banii care vin de peste hotare nu sînt băgaţi în afaceri, ci sînt cheltuiţi pentru automobile, pentru casă, pentru că oamenii nu pot ţine piept tuturor presiunilor statului, impedimentelor pentru a-şi înregistra o afacere. Existăa raketul de stat, raketul celorlalţi ş.a.m.d. Comuniştii nu au nevoie de o clasă medie şi de oameni înstăriţi, pentru că aceştia ar fi oameni liberi, iar oamenii liberi n-or mai vota trecutul şi comuniştii. Ce se întîmplă la noi acum? A scris şi presa din plin. Deci, bogaţii care nu sînt comunişti sînt estorcaţi de structuri speciale ca să dea bani pentru perpetuarea conducerii şi pentru structurile partidului.
R.N.: - De ce nu s-au făcut toate acestea mai înainte?
V.P.: Eu pot să vă explic de ce nu s-a făcut mai înainte. În primul rînd, vreau să vă spun, dacă vă referiţi la guvernul Sturza, atunci, înainte de a fi demis, tocmai în toamna aceea trebuie să înceapă majorarea salariilor şi a pensiilor. Dar, în afară de aceasta, tot atunci Moldova a parcurs o profundă criză financiară. Să se ştie însă, că şi guvernul Sturza, şi guvernul Braghiş, să recunoaştem, au pus de fapt bazele economiei de piaţă, acele baze care au servit ulterior lui Tarlev ca să poată, cît de cît, să asigure o stabilitate economică. Guvernul Tarlev a cules în cei patru ani precedenţi, şi culege, de fapt, roadele eforturilor depuse de guvernele precedente.


Judecătorii noştri rămîn dependenţi de putere
