Comunicat de presă

01 Octombrie 2009

Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilităţii proiectului Legii privind Consiliul Suprem de Securitate, elaborat de Preşedintele RM.

Potrivit notei informative, dinamica proceselor geopolitice ar determina statele să adopte noi standarde în domeniul asigurării securităţii naţionale şi elaborarea proiectului de lege în cauză este determinată de necesitatea de a-i atribui Consiliului Suprem de Securitate competenţe noi, ce ar asigura desfăşurarea activităţii acestuia la un nivel mai înalt.  CAPC a constatat că nota informativă nu prezintă analize concludente despre situaţia în sfera securităţii naţionale şi ameninţările la adresa acesteia, care ar impune elaborarea unei legi ce ar acorda drepturi suplimentare unui organ consultativ ce activează în structura Aparatului Preşedintelui RM. Necesitatea reglementării suplimentare a activităţii Consiliului nu este prevăzută nici de Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova, relativ recent aprobată (Legea nr.112-XVI/2008). Invocarea practicii de reglementare în anumite ţări este superficială, fără informaţii concludente.

Deşi în nota informativă se menţionează că implementarea prevederilor nu va atrage cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat, totuşi activitatea Consiliului va fi asistată de un Aparat, care necesită salarizare şi dotări, chiar dacă va face parte din structura Aparatului Preşedintelui RM.

În opinia CAPC, din textul proiectului nu rezultă stabilirea şi promovarea expresă a unor interese/beneficii de grup sau individuale, necorelate/contrare interesului public general. În acelaşi timp, se poate constata promovarea unor interese ale Secretarului Consiliului Suprem de Securitate, care, uneori, se va substitui chiar Preşedintelui Consiliului (va convoca "şedinţe de lucru", va solicita informaţii, da indicaţii etc.).

În concluzie CAPC a arătat că necesitatea acestei reglementări nu este suficient de motivată, documentul fiind afectat şi de anumite deficienţe, inclusiv elemente de coruptibilitate.