Comunicat de presă

28 Decembrie 2009

Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei a efectuat expertiza coruptibilităţii proiectului Legii pentru modificarea articolului III din Legea nr. 559-XV din 25.12.2003 pentru modificarea şi completarea Legii învăţămîntului, elaborat de Ministerul Educaţiei.

Potrivit notei informative, modificarea este condiţionată prin faptul că "este în proces de perfecţionare proiectul Codului Educaţional, în contextul căruia, după adoptare, instituţiile de învăţămînt privat urmează să-şi racordeze activitatea".

În opinia CAPC, argumentarea pusă la dispoziţie de autor este insuficientă, lipsesc cu desăvîrşire date statistice care ar prezenta transparent starea de lucruri în domeniu şi condiţiile care, de fapt, au impus elaborarea proiectului de lege. De asemenea nu au fost efectuate, fie nu au fost reflectate în nota informativă o serie de proceduri prealabile, indispensabile elaborării proiectelor de legi:

  1. în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea 780/2001 o condiţie necesară elaborării proiectului de lege este efectuarea unei investigaţii ştiinţifice şi a unui studiu comparat;
  2. nu sînt trimiteri la experienţa şi reglementările în domeniu ale altor ţări sau corespunderea cu normele acquis-ului comunitar în domeniu;
  3. lipsesc argumentele privind faptul că proiectul de lege contrar prevederilor art. 34 (2) din Legea nr.780/2001 nu intervine cu noi soluţii în actul legislativ, în repetate rînduri fiind propus ca efectul juridic al Legii să fie suspendat pe un an.

În raportul CAPC se arată că proiectul în sine este un purtător de beneficii şi interese a unor instituţii de învăţămînt privat care nu s-au conformat cerinţelor Legii. În perioada anilor 2005-2008 articolul III din Legea nr. 559 din 25.12.2003 pentru modificarea şi completarea Legii învăţămîntului nr. 547-XIII din 21.07.1995 a fost supus modificărilor de trei ori:

  1. Legea nr.141-XVI din 30.06.05;
  2. Legea nr. 256-XVI din 27.07.06;
  3. Legea nr.199-XVI din 26.07.2007.

În pofida faptului că în repetate rînduri a fost modificat termenul de punere în aplicare a prevederilor art. III din Legea nr.559/2003 au rămas instituţii de învăţămînt privat care nu s-au conformat legii şi acesta este mesajul negativ al proiectului, din care se deduce încurajarea instituţiilor de învăţămînt să nu execute legea.  Din nota informativă nu este clar, dacă perioada solicitată (un an) este suficientă pentru conformarea instituţiilor de învăţămînt privat cerinţelor legii sau e doar o suspendare pe un an a efectului juridic al legii. Nu este exclus faptul că după expirarea acestui termen situaţia se va repeta. Astfel, autorul n-a stabilit nişte responsabilităţi sau măsuri cu caracter de constrîngere faţă de instituţiile de învăţămînt privat care nu se vor conforma noilor prevederi legale.

Proiectul legii nu respectă condiţiile de concurenţă loială şi echitabilă, fiind favorizate instituţiile de învăţămînt privat care nu s-au conformat legislaţiei, contrar afirmaţiilor din nota informativă proiectul de lege nu asigura echitate în abordarea tuturor subiecţilor sistemului educaţional, cu diverse forme de proprietate.

Din textul proiectului şi aplicarea ulterioară a acestuia se identifică prejudicierea indirectă a intereselor unor instituţii de învăţămînt, care s-au conformat cerinţelor legale anterioare. Favorizarea unor instituţii de învăţămînt privat, care au manifestat lipsă de respect faţă de lege scoate în evidenţă un act de corupţie de proporţii, astfel aducîndu-se prejudicii intereselor publice. Aceste prejudicii urmează a fi privite şi prin analiza dreptului de proprietate asupra bazei materiale necesare pentru asigurarea procesului de instruire, impuse a fi deţinute de instituţiile de învăţămînt pînă în prezent.

Proiectul nu respectă întocmai cerinţele Legii privind actele legislative (art.4), conform căruia actul legislativ trebuie să respecte condiţiile legalităţii, accesibilităţii, preciziei şi o dată intrat în vigoare, este executoriu şi opozabil tuturor subiectelor de drept.

În concluzie CAPC a arătat că:

  1. Examinarea şi adoptarea proiectului ţine de competenţa Parlamentului, care urmează să-şi  expună opinia şi asupra oportunităţii noilor politici publice propuse de Guvern pentru domeniul învăţămîntului.
  2. Proiectul legii favorizează acte de corupţie şi necesită a fi minuţios examinat. Totodată, proiectul în cauză necesită a fi corelat cu actele legislative în vigoare, în special cu prevederile art. 20, 22 al Legii nr. 780/2001. Este necesară revizuirea proiectului de lege, în vederea asigurării egalităţii în drepturi a tuturor instituţiilor de învăţămînt private.
  3. Noile politici publice privind redimensionarea statutului juridic al instituţiilor de învăţămînt ar fi mai oportun să fie soluţionate concomitent cu adoptarea noului Cod al învăţămîntului pe care Guvernul îl promovează în ultimul timp. De asemenea, se propune comasarea proiectului în cauză cu proiectul nr.1986 din 14 decembrie 2009, care are drept scop modificarea normelor Legii învăţămîntului ce ţine de statutul bazei materiale a instituţiilor de învăţămînt privat.