Prezentarea rezultatelor Studiului privind eficienţa expertizei coruptibilităţii
Pe data de 4 februarie 2008 la Conferinţa anuală „Cooperarea dintre Parlament şi societatea civilă” rezultate, şi pe 8 februarie 2008 la şedinţa Clubului jurnaliştilor de investigaţie cu tema „Expertizarea anticorupţie a legislaţiei: realizări şi perspective” experţii CAPC au prezentat rezultatele Studiului privind eficienţa expertizei coruptibilităţii, în baza expertizelor efectuate în perioada octombrie 2006 – octombrie 2007.
Datele acestui Studiu arată că CAPC a formulat obiecţii referitoare la 2256 elemente de coruptibilitate depistate în cele 202 proiecte expertizate. La data realizării studiului, 117 proiecte din cele analizate fuseseră adoptate de Parlament. CAPC a constatat că din 1064 de obiecţii formulate la cele 117 proiecte, legislativul a acceptat doar ceva mai mult de jumătate - 562. Dintre cele 202 de proiecte supuse expertizei coruptibilităţii, opt, pe marginea cărora au fost expuse critici dure, au fost retrase din Parlament.
Potrivit studiului, în 43,1% din cele 202 rapoarte de expertiză a fost atestată promovarea intereselor/beneficiilor contrar interesului public, iar 20,8% din proiecte de acte legislative supuse expertizei au fost apreciate de experţii CAPC ca generatoare de prejudicii şi promotoare a unor interese individuale sau de grup. Analiza promovării unor interese în proiectele de acte legislative prin prisma autorilor proiectelor de acte legislative a demonstrat o pondere mai mare, de 65%, a proiectelor emanate de la deputaţii în Parlament în comparaţie cu iniţiativele Guvernului.
Experţii CAPC au mai constatat că din totalul celor 202 proiecte de acte legislative supuse expertizei doar 105 au fost publicate pe pagina web a Parlamentului însoţite de nota informativă. Totodată, 80% din notele informative au avut un caracter formal şi general, multe limitîndu-se la argumentări de genul „întru executarea unei porunci a Guvernului...”. Din 105 proiecte supuse expertizei coruptibilităţii care au fost însoţite de note informative, fundamentarea economico-financiară a existat doar în 6 cazuri (5,7%).


Evenimente
