CAPC monitorizează ajutoarele sociale

27

""   "" ""

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) monitorizează procesul de acordare a ajutoarelor sociale, a beneficiarilor de ajutoare sociale, precum și a activității structurilor teritoriale de asistență socială, care decid asupra acordării unor astfel de ajutoare în baza Metodologiei de monitorizare a distribuției ajutoarelor sociale/ajutoarelor pentru perioada rece a anului, elaborate și puse în aplicare de CAPC.

Metodologia prevede colectarea, sistematizarea și analiza tuturor informațiilor relevante privind aplicarea prevederilor Legii cu privire la ajutorul social și a Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social, inclusiv a ajutorului pentru perioada rece a anului.

Aplicarea Metodologiei de monitorizare va permite identificarea problemelor aferente domeniului, potențialelor lacune normative și instituționale și formularea soluțiilor de remediere a acestora. Prin urmare, scăpările și ilegalitățile vor putea fi observate mai ușor, iar autoritățile vor fi informate că acestea au devenit cunoscute și sunt necesare măsuri de soluționare.

În acest sens, CAPC a creat o rețea de monitori, reprezentanți ai organizațiilor necomerciale notorii pe segmentul socio-juridic, care până în luna decembrie 2020, vor monitoriza regiunile de centru, nord și sud ale țării, în baza unui program special creat. Mai exact, aceștia vor monitoriza depunerea cererilor pentru ajutor social de către cei nevoiași și examinarea acestora, urmată de comunicarea rezultatelor; supravegherea de către autorități a folosirii acestor ajutoare pentru nevoile pentru care le-au primit; modificarea sau încetarea acordării ajutoarelor; implicarea beneficiarilor ajutoarelor în activitățile comunitare, inclusiv existența planurilor locale în acest sens; ținerea evidenței beneficiarilor ajutoarelor; contestarea hotărârilor ce țin de ajutoare (acordare, încetare sau modificare).


Proiectul „Ajutorul social: între eficacitate și integritate” este implementat de CAPC, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al Fundației Konrad Adenauer în Republica Moldova, prin intermediul programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova.”