Acordarea ajutorului social în cele peste 50 de localități din Telenești este monitorizată de societatea civilă

9

Modul în care autoritățile raionului Telenești gestionează acordarea ajutoarelor sociale și ajutoarelor pentru perioada rece a anului, în cele peste 50 de localități, este monitorizat în cadrul unui proiect al Centrului de analiză și prevenire a corupției (CAPC), prin implicarea partenerului regional al acestuia, organizația necomercială „Concordia”.  

 

Procesul este observat îndeaproape, în baza unui document special creat în acest sens – Metodologia de monitorizare a distribuției ajutoarelor sociale și ajutoarelor pentru perioada rece a anului. Astfel, în prima fază, monitorii au studiat prevederile legislației, regulamentelor din domeniu și au verificat informația care este disponibilă cetățenilor pe paginile de internet oficiale ale autorităților. Ulterior, monitorii au purces la discuții cu șeful Direcției asistență socială și protecția familiei al raionului Telenești, dna Angela Sîrbu, după care i-au intervievat pe asistenții sociali din primării și pe unii beneficiari. Acum, urmează să fie intervievați și reprezentanții Primăriei. 

Informația obținută în urma realizării acestor activități a fost introdusă în programul CAPC, pentru analiza ei ulterioară și depistarea scăpărilor și ilegalităților. Primele concluzii ale experților urmează să fie prezentate în raportul intermediar al proiectului, în august 2020. Potrivit directivelor CAPC, aceste activități au fost desfășurate atât la distanță – acolo unde exista această posibilitate – cât și la direct, cu respectarea instrucțiunilor în contextul pandemiei provocate de Covid-19.

*** 

Proiectul „Ajutorul social în Republica Moldova: între eficacitate și integritate” este finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”.