
RAPORT DE EXPERTIZĂ
la proiectul
de lege pentru modificarea Legii insolvabilității nr. 149/2012 (art.2, 8, 19, ș.a.)
Înregistrat cu nr. 304
din: 16/10/2024
I. EVALUAREA GENERALĂ
1. Autor al actului normativ este Guvernul, autor nemijlocit - Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
2. Categoria actului normativ propus este Lege organică, ceea ce corespunde art.72 din Constituţie şi Legii 100/2017 privind actele normative.
3. Scopul promovării proiectului
Potrivit notei de fundamentare, „Prezentul proiect de act normativ are drept scop asigurarea unei aplicări mai corecte și eficiente a prevederilor Legii insolvabilității nr. 149/2012, precum și promovarea soluțiilor legale de remediere a deficiențelor identificate în procesul de implementare a legii, constatate în ultimii ani. Totodată, proiectul de lege propune soluții pentru vidurile legislative identificate, inclusiv prin hotărârile Curții Constituționale și recomandările Curții de Conturi, precum si implementarea unor mecanisme menite să prevină tergiversările constatate în procedurile de insolvabilitate, urmând să optimizeze satisfacerea mai eficientă a creanțelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului, pe de о parte, dar și protecția în mod echitabil a intereselor tuturor participanților la procedură”.
Analiza normelor propuse indică faptul că proiectul urmărește modificarea Legii insolvabilității nr. 149/2012, concentrându-se mai degrabă pe optimizarea și îmbunătățirea proceselor, decât pe introducerea unor schimbări majore.
4. Respectarea transparenței decizionale
Autorul proiectului a asigurat informarea publicului referitor la iniţierea elaborării prezentului proiect, condiţie prevăzută de art. 9 al Legii nr.239/2008 „(1) După iniţierea procesului de elaborare a deciziei, autoritatea publică va plasa, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare, anunţul respectiv pe pagina web oficială [...]".
Anunțul privind organizarea consultărilor publice, proiectul și nota informativă au fost plasate pe portalul guvernamental: www.particip.gov.md la data de 15.04.2024 și la 12.09.2024, fiind asigurat accesul părților interesate la actele menționate.
De asemenea, proiectul supus expertizei a fost plasat pe pagina web oficială a Parlamentului Republicii Moldova, cu anexarea actelor din dosarul de însoțire.
II. FUNDAMENTAREA PROIECTULUI
5. Structura notei informative
Nota de fundamentare corespunde structurii stabilite de anexa nr. 1 a Legii nr. 100/2017 cu privire la actele normative, fiind ajustată ultimelor modificări aferente conținutului și structurii.
6. Suficienţa argumentării.
Majoritatea argumentelor și explicațiilor din nota de fundamentare sunt redactate într-o manieră generală, ceea ce reduce claritatea și impactul justificativ al documentului, iar lipsa unor detalii concrete și a unor exemple precise privind impactul propuselor modificări legislative limitează capacitatea autorităților și a părților interesate de a înțelege pe deplin motivația și consecințele anticipate ale modificărilor.
În nota de fundamentare nu este explicată soluția pentru evitarea discontinuității examinării procesului de insolvabilitate în cazul strămutării, care este limitată doar la cazurile prescrise la art. 40 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Referitor la actualizarea modalității de determinare a remunerației administratorului autorizat, nota nu explică cum va funcționa noua modalitate propusă. De asemenea, nu este explicată suficient viziunea autorului referitor la noțiunea de „masă debitoare” și la mecanismul de plată a remunerației administratorului provizoriu și de restituire a cheltuielilor avansate de acesta în cazul în care debitorul nu are bunuri și nici nu există persoane cărora să le fie imputabilă starea de insolvabilitate a debitorului.
Prin urmare, se recomandă complinirea notei de fundamentare cu date suplimentare aferente modificărilor propuse.
7. Compatibilitatea cu legislaţia comunitară şi alte standarde internaţionale.
Potrivit compartimentului nr. 5 din nota de fundamentare, „Proiectul nu are scopul de armonizare a legislației naționale cu legislația Uniunii Europene. Totodată, la elaborarea prezentului proiect de lege s-a ținut cont de bunele practici și de legislația europeană”.
În absența unor precizări suplimentare cu privire la bunele practici și legislația europeană, afirmația autorului din nota informativă rămâne pur declarativă. Ar fi fost oportună menționarea sau referirea la actele ce conțin bunele practici și legislația europeană utilizată în elaborarea proiectului.
8. Fundamentarea economico-financiară.
În acord cu datele de la compartimentul nr. 4.2 din nota de fundamentare, proiectul de lege nu implică cheltuieli financiare și alocarea mijloacelor financiare suplimentare din bugetul de stat.
9. Analiza impactului de reglementare.
Nota de fundamentare conține analiza impactului de reglementare, care este obligatorie în virtutea prevederilor art. 4 lit. c) și art. 13 din Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător, având în vedere că proiectul poate afecta persoanele care practică activitate de întreprinzător.
Având în vedere că proiectul vizează modificarea unei singure legi, fiind unul specializat pe un domeniu îngust, ar fi fost judicioasă o analiză mai detaliată și mai profundă a impactului de reglementare.
III. EVALUAREA DE FOND
11. Stabilirea şi promovarea unor interese / beneficii.
Prin proiect se urmărește optimizarea unor aspecte ale procesului de insolvabilitate, ceea ce favorizează atât creditorii, cât și debitorii. Totuși, unele propuneri de modificare a Legii insolvabilității conțin elemente de coruptibilitate și vulnerabilitate. În acest sens, prin proiect nu se soluționează definitiv problematica remunerării administratorului autorizat, lichidatorului și administratorului provizoriu, precum și a restituirii cheltuielilor avansate de acesta în cazul în care debitorul nu are bunuri și nici nu există persoane cărora să le fie imputabilă starea de insolvabilitate a debitorului; la fel nu este clară definiția noțiunii de „masă debitoare”.
În consecință, proiectul conține formulări ambigue care admit interpretări abuzive, lacune de drept, conflicte ale normelor de drept și altele descrise la compartimentul 15 din prezentul Raport.
12. Prejudicii aduse prin aplicarea actului.
Prin proiect nu se soluționează problema de neconstituționalitate identificată de Curtea Constituțională prin Hotărârea nr. 8/2022, care consistă în omisiunea reglementării unui mecanism de plată a remunerației administratorului provizoriu și de restituire a cheltuielilor avansate de acesta în cazul în care debitorul nu are bunuri și nici nu există persoane cărora să le fie imputabilă starea de insolvabilitate a debitorului. Prin intermediul proiectului expertizat doar se restrânge lista subiecților care eventual vor fi datori față de administratorul provizoriu în acest caz, însă nu se instituie un mecanism clar și predictibil pornind de la constatările Curții Constituționale. Totodată, modificările propuse prin proiect referitor la cuantumul remunerației administratorului provizoriu nu sunt certe și previzibile, fiind de natură să submineze importanța acestei profesii.
Prin urmare, proiectul nu ameliorează problemele actuale în activitatea administratorilor provizorii.
13. Vulnerabilitatea proiectului din perspectiva drepturilor omului
Având în vedere constatările Curții Constituționale, și anume că există „o intruziune inadmisibilă în dreptul de proprietate al administratorului provizoriu, intruziune care nu îndeplinește condiția impusă de articolul 54 alin. (2) din Constituție” ca urmare a lipsei „vreunui scop legitim pentru a justifica omisiunea reglementării unui mecanism de plată a remunerației administratorului provizoriu și de restituire a cheltuielilor avansate de acesta în cazul în care debitorul nu are bunuri și nici nu există persoane cărora să le fie imputabilă starea de insolvabilitate a debitorului” (par. 58, HCC nr. 8/2022), rămâne valabilă concluzia potrivit căreia „prevederile articolului 32 din Legea insolvabilității contravin articolului 46 coroborat cu articolele 23 și 54 din Constituție în partea în care nu reglementează un mecanism de plată a remunerației administratorului provizoriu și de restituire a cheltuielilor avansate de acesta în cazul în care debitorul nu are bunuri și nici nu există persoane cărora să le fie imputabilă starea de insolvabilitate a debitorului” (par. 59, HCC nr. 8/2022).
În consecință, conchidem că urmare a adoptării proiectului în redacția transmisă Parlamentului și supusă expertizei va persista starea de neconstituționalitate constatată de Curtea Constituțională și, prin urmare, existența unui risc asupra dreptului de proprietate privată al administratorilor provizorii. Aceeași concluzie este valabilă în mod corespunzător inclusiv asupra reglementărilor din proiect referitor la calcularea cuantumului minim al remunerației administratorilor provizorii.
14. Compatibilitatea proiectului cu prevederile cadrului normativ național
Proiectul face trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, însă modalitatea confuză de formulare a normelor juridice și utilizarea unei terminologii distincte, generează premise ca trimiterea la actul normativ respectiv să nu producă efectele scontate. În acest context sunt vizate drepturile administratorilor provizorii, care nu vor avea claritate și predictibilitate referitor la modalitatea de calculare a mărimii remunerației pentru activitatea lor.
15. Analiza detaliată a prevederilor
IV. CONCLUZII
Scopul proiectului este modificarea Legii insolvabilității nr. 149/2012 în vederea optimizării unor aspecte ale procesului de insolvabilitate, ceea ce favorizează atât creditorii, cât și debitorii.
În proiect s-au identificat elemente de coruptibilitate și de vulnerabilitate de natură să genereze riscuri de corupție și riscuri de limitare a drepturilor omului. În acest sens, prin proiect nu se soluționează definitiv problematica remunerării administratorului autorizat, lichidatorului și administratorului provizoriu, precum și a restituirii cheltuielilor avansate de acesta în cazul în care debitorul nu are bunuri și nici nu există persoane cărora să le fie imputabilă starea de insolvabilitate a debitorului; și nu este clară definiția noțiunii de „masă debitoare”, proiectul conținând formulări ambigue care admit interpretări abuzive, lacune de drept, conflicte ale normelor de drept ș.a.
Nota de fundamentare relevă argumente și explicații redactate într-o manieră generală, ceea ce reduce capacitatea autorităților și a părților interesate de a înțelege pe deplin motivația și consecințele anticipate ale modificărilor.
În concluzie, autorul urmează să redacteze proiectul și să completeze nota de fundamentare prin prisma aspectelor și recomandărilor expuse în prezentul Raport de expertiză.