Comunicat de presă cu privire la expertiza coruptibilității Legii privind moratoriul asupra controlului de stat

6

Centrul de Analiză și
Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilității Legii
privind moratoriul asupra controlului de stat.

 

Autor nemijlocit al Legii
este Ministerul Justiției. În raportul de expertiză a fost remarcată depășirea
competențelor Ministerului Justiției la elaborarea proiectului. Potrivit pct. 5
subpct. 2) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Ministerului
Justiției, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 736 din 03.10.2012, Ministerul
Justiției poate elabora proiecte de acte normative în domeniul justiției și
protecției drepturilor omului.

Potrivit preambulului,
proiectul urmărește scopul creării condițiilor favorabile dezvoltării mediului
de afaceri, al optimizării legislative și instituționale a controalelor asupra
activității persoanelor fizice și juridice care desfășoară activitate de
întreprinzător și al creării premiselor pentru evaluarea costurilor aferente
efectuării controalelor de stat asupra activității de întreprinzător. Totodată,
pornind de la nota informativă, proiectul a fost elaborat în vederea limitării
modalităților de intervenție abuzivă a statului în activitatea persoanelor
fizice și juridice ce desfășoară activitate de întreprinzător.


În raportul de expertiză s-a arătat că la promovarea proiectului nu a fost
respectat termenul de cooperare cu societatea civilă, stabilit prin pct.
4.3.1. din Concepția privind cooperarea dintre Parlament și societatea
civilă, aprobată prin Hotărîrea nr. 373 din 29.12.2005 – 15 zile lucrătoare de
la data plasării proiectului pe web-site-ul Parlamentului. În speță,
proiectul a fost înregistrat la 16.02.2016 și a fost dezbătut în prima
lectură la 25.02.2016.

Nota informativă la proiect nu conține o analiză fundamentală a următoarelor
aspecte: condițiile ce au impus elaborarea proiectului, inclusiv necesitatea
armonizării actului legislativ cu reglementările legislației comunitare,
finalitățile urmărite prin implementarea noilor reglementări;  efectul social, economic și de altă natură
al realizării lui; referințele la reglementările corespondente ale
legislației comunitare și nivelul compatibilității proiectului cu
reglementările în cauză; fundamentarea economico-financiară în cazul în care
realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli și de altă natură; actul
de analiză a impactului de reglementare, proiectul vizînd persoane fizice și
juridice care desfășoară activitate de întreprinzător.

Mai mult, nota informativă urma a fi actualizată. Astfel, potrivit notei, se
propun și unele modificări la art. 9 din Legea nr. 131 din 08.07.2012 privind
controlul de stat asupra activității de întreprinzător, modificări care nu se
regăsesc în proiect.

Potrivit autorului, implementarea acestui proiect nu necesită alocarea
resurselor financiare suplimentare de la bugetul de stat. Totodată, în nota
informativă, autorul insistă asupra faptului, 
că urmare a suspendării pentru 3 luni a controalelor de stat, vor fi făcute
economii  la bugetul de stat în partea
ce ține de cheltuielile aferente efectuării controalelor respective. Luînd
act de argumentele autorului, este de remarcat că proiectul nu conține nici o
estimare a acestor economii, nefiind clar dacă în acestea vor intra salariile
angajaților organelor de control (salarii preconizate și nevalorificate).

 

Pornind de la esența și
calitatea prevederilor, în lipsa unei justificări clare și suficiente,
proiectul ar putea aduce atingere atît intereselor individuale în mai multe
domenii (cum ar fi, asigurarea sănătății publice, siguranța alimentelor,
protecția mediului și folosirea resurselor naturale, calitatea și
conformitatea produselor și serviciilor etc.), cît și interesului public.

Proiectul conține norme incompatibile cu prevederile altor acte legislative.
La fel, au fost reținute obiecții referitoare la concurența interioară a
normelor.

Totodată, în raportul de expertiză s-a arătat, că în pofida prevederilor art.
50 din Legea nr. 780 din 27.12.2001 privind actele legislative, Legea nr. 131
din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător
nu a fost supusă reexaminării. În virtutea normelor citate, reexaminarea
actelor legislative constă în analiza conținutului lor pentru evaluarea
eficienței juridice la etapa respectivă de dezvoltare a relațiilor sociale.
Periodicitatea reexaminării actelor legislative este de cel puțin o dată la 2
ani. Reexaminarea trebuia să se efectueze de către organele de specialitate
ale Parlamentului și de alte organe responsabile de sistematizarea
legislației. În urma reexaminării, ar fi putut fi înaintate propuneri de
modificare și completare a actelor legislative relevante controlului de stat,
în vederea actualizării lor, care, eventual, ar fi permis depășirea
problemelor în domeniu, inclusiv excluderea abuzurilor în exercitarea
atribuțiilor de control de stat.

Raportul
complet poate fi accesat pe a
dresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-631.html 

 

 

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției

 

Această expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului
„Expertiza coruptibilității proiectelor actelor normative și legislative”,
susținut financiar de MATRA Rule of Law and Good Governance Programme from
Kingdom of the Netherlands.