Comunicat de presă la proiectul Legii cu privire la magazinele sociale

5


Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției a efectuat
expertiza din perspectiva drepturilor omului a proiectului Legii cu privire la
magazinele sociale.

Autor al proiectului de Lege este un grup de deputați în
Parlament.

Reieșind din nota informativă, scopul proiectului de lege
este instituirea magazinelor sociale, care vor asigura un preț redus la
produsele de primă necesitate pentru păturile social vulnerabile, în acest fel fiind
redusă inechitatea socială existentă în Republica Moldova.

Deși intenția autorilor este expusă clar, totuși nota
informativă nu conține toate elementele unei fundamentări necesare proiectului
de act legislativ, așa cum prevede de art.20 din Legea privind actele
legislative nr.780/2001.Astfel,  nota
informativă nu conține o fundamentare economico-financiară (deși potrivit  prevederilor proiectului de Lege  pentru înființarea și activitatea magazinelor
sociale, precum și salarizarea personalului acestor magazine, vor fi necesare
mijloace și resurse financiare din partea fondatorilor, adică autoritățile
publice locale de nivelul al doilea) și nici analiza impactului de reglementare
(deși legea reglementează activitatea de întreprinzător).

Proiectul legii cu privire la magazinele sociale asigură
suficient respectarea principiului transparenței și asigură insuficient
respectarea principiilor participării și responsabilizării.

Proiectul de lege este conform Constituției RM,
legislației corelative și conform parțial standartelor internaționale.
Prevederile din proiect dezvoltă normele constituționale cuprinse în 47
alin.(1) din Constituția Republicii Moldova ce se referă la asigurarea
persoanelor cu hrană, or statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să
aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea și bunăstarea, lui și
familiei lui. Totodată, acestea întăresc obligațiile statului, consfințite în
Constituție, de a ocroti familia (art.48 -art.49), ocrotirea mamei, copiilor și
tinerilor (art.50), protecția persoanelor handicapate (art.51).

În raportul de expertiză s-a arătat asupra necesității corelării  prevederilor proiectului cu normele ce reglementează inițierea, desfășurarea și
lichidarea afacerii (activității de întreprinzător), precum și controlul asupra
afacerii, cuprinse în legislația Republicii Moldova.  Unele prevederi din proiect contravin
principiului autonomiei locale și legislației ce reglementează administrația
publică locală. Este vorba de atribuirea către APL a competențelor, fără a
prevedea acoperire financiară.  În acest
sens, un șir de prevederi cuprinse în proiect contravin jurisprudenței Curții
Constituționale, ce se referă, în mod special, la autonomia locală și
necesitatea de delegare a competențelor către APL doar cu condiția stabilirii
resurselor financiare necesare și suficiente.

Realizarea prevederilor cuprinse în proiect va avea un impact pozitiv persoanelor
social vulnerabile. Beneficiarii legii vor dispune de posibilitatea de a se
asigura cu produse alimentare de primă necesitate la un preț redus, ceea ce în
final le va îmbunătăți „nivelul de trai” – obligație a statului ce rezidă
expres în art.47 din Constituție.

Raportul complet al Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției poate fi
accesat pe adresa:
https://www.capc.md/ro/expertise/avizel/nr-584.html 

Această expertiză a fost
realizată în cadrul implementării proiectului „Expertiza vulnerabilității
proiectelor de acte normative prin prisma drepturilor omului”, susținut
financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia.