Comunicat de presă la proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea cu privire la trupele de carabinieri; Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi) (acte conexe reformei procuraturii)

4

Centrul
de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza
coruptibilității proiectului Legii pentru modificarea și completarea unor acte
legislative (Legea cu privire la trupele de carabinieri art.31; Legea cu
privire la antreprenoriat și întreprinderi art.34; ș.a.) (acte conexe
reformei procuraturii).

Autor nemijlocit al
proiectului de Lege este Ministerul Justiției.

 

Potrivit notei informative,
elaborarea proiectului este prevăzută în pct. 4 din Programul legislativ de
realizare a angajamentelor de transpunere asumate în cadrul Acordului de
Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de
altă parte, pentru anii 2015-2016, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.146
din 09 iulie 2015. Proiectul contribuie la realizarea Strategiei de reformă a
sectorului justiției pentru anii 2011-2016, în special a acțiunilor prevăzute
în direcția strategică 2.2 din pilonul II al Strategiei ”Consolidarea
profesionalismului și a independenței Procuraturii”.

În opinia autorului, proiectul are drept obiective:
– ajustarea cadrului legislativ conex la prevederile Legii cu privire la
Procuratură;
– crearea mecanismelor necesare implementării complete și eficiente a Legii cu
privire la Procuratură;
– reglementarea soluțiilor statuate în Concepția de reformă a Procuraturii la
problemele identificate și descrise în acest document;
– precizarea competențelor procurorului la exercitarea atribuțiilor
Procuraturii și în cadrul raporturilor dintre acestea cu alți subiecți ai
procesului penal;
– delimitarea clară a atribuțiilor procurorului și organului de urmărire penală
în cadrul procesului penal.

Nota informativă parțial
corespunde exigențelor art.20 din Legea 780/2001 privind actele legislative.
Nota nu conține motivarea juridică a inițiativei de asimilare a sistemului de
salarizare al procurorului cu sistemul de salarizare a judecătorilor, în
condițiile în care potrivit Hotărârii Curții Constituționale nr.27 din 20
decembrie 2011 „Privind controlul constituționalității unor legi de modificare
a condițiilor de asigurare cu pensii și alte plăți sociale pentru unele
categorii de salariați” acest raționament nu rezistă.

Autorul nu face o analiză a nivelului de compatibilitate a proiectului cu
standardele internaționale relevante domeniilor reglementate. Promovarea
inițiativei de încadrare a ofițerilor de investigații cu misiuni speciale de
investigații nu este motivată, nefiind prezentată vreo analiză a practicilor
din alte state.

Fundamentarea
economică-financiară prezentată de autor comportă un caracter vag, fără a trece
în revistă estimările în toată dimensiunea lor.

Unele dispoziții (omisiuni) ale
proiectului la punerea lor în vigoare pot aduce atingere intereselor și
drepturilor unor categorii de persoane. Cu titlu de exemplu: omisiunea în
sarcina cui cade supravegherea asupra respectării stricte și uniforme a
legislației de către gărzile populare (modificarea art.16 al.(1) din Legea
1101/1997) poate genera nesiguranță în comunitate urmare acțiunilor
necontrolate ale gărzii; omisiunea în sarcina cui cade supravegherea privind
respectarea legalității la acordarea de asistență psihiatrică (modificarea
art.44 al.(2) Legea 1402/1997) poate provoca încălcarea drepturilor persoanei
supuse unui tratament psihiatric și aduce atingere dreptului de a cere unei
autorități competente respectarea exactă a normele relevante acestui domeniu.  Dispozițiile proiectului ce țin de detașarea
colaboratorilor CNA și ofițerilor de urmărire penală la procuraturile
specializate pe un termen mai mare decât cel prevăzut de Codul muncii, aduc
atingere dreptului persoanei de nu fi angajat la muncă forțată (art.44 alin.(1)
din Constituție).

Proiectul, în ansamblu,
întrunește rigorile tehnicii legislative și ale limbajului juridic. Sunt
respectate regulile de ortografie și punctuație.

Totodată, în raportul de expertiză s-a arătat că unele prevederi ale
proiectului contravin Constituției și interpretărilor Curții Constituționale.
Cu titlu de exemplu: inițiativa de modificarea a Legii 333/2006 (art. XX pct. 4
din proiect) pentru detașarea ofițerilor de urmărire penală în procuraturile
specializate, pe un termen mai mare decât cel prevăzut de Codul muncii, este o
încălcare a art.44 alin. (1) din Constituție (munca forțată este interzisă);
asimilarea statutului procurorului cu statutul judecătorului prin inițiativa de
modificare a Legii 355/2005 cu privire la salarizare și Legii 328/2013 privind
salarizarea judecătorilor (art.XIX pct.2 și art.XXIX pct.1,2,3,,4,5 din
proiect) contravin interpretărilor Curții Constituționale din Hotărârea nr.27
din 20.12.2011 „Privind controlul constituționalității unor legi de modificare
a condițiilor de asigurare cu pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii
de salariați”.

Proiectul conține norme care odată puse în aplicare ar putea trimite unele
activități ale procuraturii în afara câmpului legal. Cu titlu de exemplu:
inițiativa de modificare a art.9 din Legea nr.59/2012 privind activitatea
specială de investigații pentru detașarea ofițerilor de investigații în
procuraturile specializate ( art.XXVIII-redacția alin.(5) din art.9). Legea
nr.59/2012 privind activitatea specială de investigații enumeră, în art.6,
expres și limitativ, subiecții care efectuează, activitatea specială de investigații,
dar nu și Procuratura. Dispozițiile (art.6 alin.(2) lit.a) din același act
normativ interzice altor autorități să desfășoare activități de investigații.
Prin urmare, preluarea ofițerilor de investigații în structura procuraturilor
specializate ar echivala cu o extensie a atribuțiilor procuraturii pe zona unor
atribuții neprevăzute de lege. Or, potrivit art. 24 din Constituție,
atribuțiile procuraturi se circumscriu exercitării urmăririi penale și
reprezentării învinuirii în instanțele judecătorești, în condițiile legii ( nu
și efectuării acțiunilor de investigații speciale).

Raportul complet poate fi accesat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-686.html

 

Centrul de
Analiză și Prevenire a Corupției

 

Această expertiză a fost realizată în cadrul
implementării proiectului „Expertiza coruptibilității proiectelor actelor
normative și legislative”, susținut financiar de MATRA Rule of Law and Good
Governance Programme from Kingdom of the Netherlands.