Comunicat de presă la Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale

5

Centrul de Analiză și
Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilității  Legii finanțelor publice și responsabilității
bugetar-fiscale.

Autor
al Legii  este Ministerul Finanțelor.

Legea finanțelor publice și responsabilității
bugetar-fiscale a fost adoptată în temeiul art.106/1 alin.(1) din Constituția
Republicii Moldova și art.119 din Regulamentul Parlamentului nr.797/1996, în
cadrul angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului. Acest mecanism
presupune adoptarea proiectului de lege în decursul a 72 de ore din momentul
prezentării în Parlament a Hotărîrii de Guvern de angajare a răspunderii cu
proiectul de lege respectiv anexat. În consecință nici societatea civilă și nici
alte părți interesate nu au avut posibilitatea de a formula recomandări. Chiar
și în contextul caracterului urgent de examinare a proiectului în cadrul
asumării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, era necesară  respectarea transparenței în procesul
decizional.

 
Totodată, în raportul de expertiză s-a constatat că Legea finanțelor publice și
responsabilității bugetar-fiscale a fost examinată în Parlament anterior, fiind
înaintat ca inițiativă legislativă de Guvern și înregistrată în Parlament cu
nr.2354 din 27.10.2011. Acest proiect de lege a parcurs toate procedurile
parlamentare, fiind pregătit să fie prezentat spre adoptare. Există și sinteza
recomandărilor și amendamentelor, proiectul fiind discutat și dezbătut pe larg
în Parlament. În contextul dat, asumarea răspunderii a venit nemotivat, iar Legea
asumată de Guvern nu răspunde criteriilor de urgență. Guvernul nu a insistat
asupra proiectului nr.2354 din 27.10.2011, prezentat inițial în Parlament, care
s-a aflat în procedura parlamentară mai bine de 2 ani și 9 luni, ca în final să
se neglijeze tot lucrul parlamentar asupra proiectului și să vină cu același
proiect de lege, cu unele rectificări și să-și asume responsabilitatea asupra
lui.

Deși autorul și-a expus argumentele în nota
informativă referitor la necesitatea promovării proiectului de lege, totuși,
subliniem argumentarea insuficientă a mai multor aspecte: bugetele locale și
independența lor; consecințele noilor reglementări asupra autonomiei financiare
a instituțiilor autonome de la nivel central; lipsa argumentelor privind
necesitatea abandonării proiectului de lege inițial (nr.2354 din 27.10.2011).

Principalele obiecții de conținut asupra textului actului, formulate în raportul
de expertiză se referă la:

1.Neconcordanța unui șir de norme din Lege cu prevederile existente în legislația
în vigoare (Legea privind finanțele publice locale nr.397/2003, Regulamentul
Parlamentului nr.797/1996, Codul de procedură civilă nr.225/2003, Codul de
executare nr.443/2004, legile ce reglementează activitatea autorităților/instituțiilor
bugetare etc.).

2.Schimbarea întregului mecanism și a procedurii de elaborare și aprobare a
bugetelor autorităților/instituțiilor bugetare, care pînă în prezent  dispuneau de buget propriu, ca parte
integrantă a bugetului de stat. Noile reglementări nu mai acordă posibilitatea
autorităților/instituțiilor bugetare de a dispune de bugete autonome. Bugetul
acestora va fi elaborat doar de către Guvern în baza propunerilor Ministerului
Finanțelor, fără a lua în calcul propunerea autorităților/instituțiilor
bugetare.

3. Stabilirea unor prevederi confuze, lacunare, exagerate și derogatorii
(excepții) de la regula și procedura generală privind executarea unei hotărîri
judecătorești, stabilită în Codul de procedură civilă nr.225/2003 și Codul de
executare nr.443/2004.

4. Acordarea competențelor improprii și extinderea competențelor de control ale
Inspecției Financiare asupra agenților economici privați și asupra persoanelor
fizice, în cazurile interacțiunii acestora cu entitățile publice. Vor fi
dublate funcțiile Inspecției Financiare cu Inspectoratul Fiscal, Inspectoratul
General de Poliție, Serviciul Vamal. Extinderea competențelor de control ale
Inspecției Financiare asupra sectorului privat contravine angajamentelor
Republicii Moldova stipulate în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană,
precum și mai multor documente de politici naționale și sectoriale, care prevăd
reducerea numărului tuturor formelor de control din partea statului în
activitatea agenților economici.

În concluziile raportului de expertiză s-a arătat că Legea finanțelor publice
și responsabilității bugetar-fiscale este afectată de carențe atît de ordin
procedural, cît și de conținut. Aceasta se datorează, în mare parte,
imposibilității deputaților, societății civile, autorităților publice, părților
interesate să participe în procesul decizional și să înainteze propuneri. Nu a
fost motivat și argumentat caracterul urgent de examinare a proiectului de lege
în cadrul asumării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului, în contextul
existenței pe rol în Parlament a proiectului Legii finanțelor publice și
responsabilității bugetar-fiscale, care a parcurs  toate procedurile parlamentare, urmînd a fi
doar votat și adoptat. În consecință, pe lîngă faptul perturbării întregului
proces de creație legislativă, a rezultat un act legislativ necalitativ și
foarte vulnerabil sub aspectul coruptibilității, în pofida faptului că acest
act este unul de o importanță deosebită.

Raportul complet poate fi
accesat pe a
dresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-593.html                               

 

 

Centrul de
Analiză și Prevenire a Corupției

 

 Această expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului
„Expertiza coruptibilității proiectelor actelor normative și legislative”,
susținut financiar de MATRA Rule of Law and Good Governance Programme from
Kingdom of the Netherlands.