Comunicat de presă la proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar anexa nr.3; Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică

4

Centrul
de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza
coruptibilității proiectului Legii pentru modificarea și completarea unor acte
legislative (Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar
anexa nr.3; Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate
publică anexa; ș.a.).

Autor nemijlocit al
proiectului de Lege este Ministerul Finanțelor.

 

Potrivit autorului,
proiectul de lege a fost elaborat în scopul implementării prevederilor Titlului
V capitolului 8 „Achiziții Publice” din Acordul de Asociere între Republica
Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin Legea
nr. 112 din 02.07.2014.

 

Nota informativă conține
o argumentare detaliată a necesității promovării proiectului. Autorul a indicat
scopul principal, condițiile ce au impus elaborarea proiectului de lege,
principalele prevederi, a evidențiat elementele noi, efectul social și economic
al actului.

Proiectul de lege parțial este
compatibil cu legislația comunitară, fiind necesară revizuirea unui șir de
norme din proiect pentru a le racorda la noua Directivă privind achizițiile
publice – Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26
februarie 2014.

Autorul menționează în nota informativă că implementarea proiectului va
necesita surse financiare suplimentare din bugetul de stat. Întrucît
implementarea proiectului presupune crearea unei instituții noi în cadrul
administrației publice centrale (Agenția Națională pentru Soluționarea
Contestațiilor), va fi necesară alocarea mijloacelor financiare din bugetul de
stat pentru salarizarea directorului general, directorilor generali adjuncți și
consilierilor Agenției, precum și dotarea tehnică, cu mobilier, birotică,
întreținerea curentă și alte cheltuieli. Potrivit autorului, inițial, la
înființarea Agenției, sînt necesare 1,1 milioane lei, iar pentru asigurarea
funcționalității acesteia pentru un an bugetar integral, vor fi necesare
mijloace financiare în sumă de 3,2 milioane lei. În raportul de expertiză s-a
arătat că autorul nu prevede sursele de proveniență a respectivelor cheltuieli
financiare. Or, potrivit Constituției, precum și jurisprudenței Curții
Constituționale, nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără
stabilirea sursei de finanțare.

Din textul proiectului rezultă stabilirea și promovarea expresă a unor
interese/beneficii pentru funcționarii Agenției Naționale pentru Soluționarea
Contestațiilor, care vor fi remunerați cu salarii mari în comparație cu restul
funcționarilor din administrația publică centrală. O astfel de abordare, în
principiu, nu este contrară interesului public general. De altfel,  motivarea financiară a funcționarilor Agenției
constituie o metodă suplimentară de evitare a fenomenelor de corupție în
achizițiile publice și soluționarea litigiilor ce vor surveni la executarea
contractelor.

Totodată, în raportul de expertiză au fost formulate obiecții privind nerespectarea
rigorilor tehnicii legislative, limbajului juridic, regulilor de ortografie și
punctuație.

Raportul complet poate fi accesat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-675.html

 

Centrul de
Analiză și Prevenire a Corupției

 

Această expertiză a fost realizată în cadrul
implementării proiectului „Expertiza coruptibilității proiectelor actelor
normative și legislative”, susținut financiar de MATRA Rule of Law and Good
Governance Programme from Kingdom of the Netherlands.