Comunicat de presă la proiectul Legii cu privire la reabilitarea victimelor infracțiunilor

5

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției a efectuat
expertiza proiectului cu privire la reabilitarea victimelor infracțiunilor din
perspectiva drepturilor omului.

 

Autor al proiectului de Lege este Ministerul Justiției.

 

Potrivit notei informative, scopul legii este crearea
cadrului legal pentru asigurarea condițiilor minime de reabilitare a victimelor
infracțiunilor, precum și pentru protecția și asigurarea respectării
drepturilor și intereselor acestora. Totodată, prin proiectul de Lege cu
privire la reabilitarea victimelor infracțiunilor are loc executarea Strategiei
de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016, aprobată prin Legea
nr. 231 din 25.11.2011 și a Planului de acțiuni pentru implementarea
Strategiei, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 6 din 16.02.2012;  se raliază cadrul normativ național la Convenția
privind despăgubirea victimelor infracțiunilor violente, adoptată la Strasbourg
la 24.11.1983 și la Directiva Consiliului Uniunii Europene 2004/80/EC din
20.04.2004 privind despăgubirea victimelor infracțiunilor, în pofida faptului
că Moldova nu a ratificat Convenția enunțată și nu este membru al UE.

 

Nota informativă nu conține o argumentare suficientă a
promovării proiectului. În nota informativă, în principiu, s-a încercat o
justificare complexă a proiectului, însă autorul a omis să prezinte o
statistică privind numărul infracțiunilor comise, pentru care se propune
acordarea serviciilor de suport, dar și justificarea alegerii anume acelor
infracțiuni, victimele cărora pot pretinde la obținerea serviciilor de suport.

 

Prin proiect se dezvoltă prevederile art. 24 din Constituția
Republicii Moldova.

În procesul examinării proiectului Legii supus expertizării nu au fost
identificate careva cauze, care ar fi făcut obiectul sesizării la Curtea
Constituțională, în partea ce ține de obiectul de reglementare a proiectului de
lege examinat.

Principalii factori de vulnerabilitate identificați sunt: nerespectarea
exigențelor de tehnică legislativă, unele formulări ambigui, care duc la
interpretări diferite, prevederi necorespunzătoare standardelor internaționale
și normelor de legislație corelativă.

Proiectul nu influențează diferențierea gender, nu contribuie la inegalitatea
gender și generează același impact atît asupra femeilor, cît și bărbaților.

Unele norme necesită a fi revizuite conform obiecțiilor formulate pentru a fi
armonizate cu legislația Comunității europene, inclusiv cu Directiva 2012/29/UE
.

 

Raportul complet poate fi accesat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avizel/nr-709.html

 

Centrul de
Analiză și Prevenire a Corupției

 

 

Această
expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Armonizarea
legislației cu standardele internaționale în domeniul drepturilor omului”,
susținut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia