Comunicat de presă la proiectul Legii privind Codul de etică și conduită a deputatului în Parlament

4

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a
efectuat expertiza coruptibilității proiectului Legii privind Codul de etică și
conduită a deputatului în Parlament.

Autor nemijlocit al proiectului
de Lege este un grup de deputați în Parlament.

 

Pornind de la art. 1 din
proiect, Codul stabilește standardele de conduită a deputaților în raport cu
responsabilitățile, comportamentul profesional care trebuie respectat de către
toți deputații în mod obligatoriu. Scopul proiectului este: reglementarea
conduitei deputatului în exercitarea funcției de demnitate publică și
îndeplinirea atribuțiilor parlamentare; asigurarea deschiderii și
responsabilizării necesare pentru consolidarea încrederii societății în modul
în care deputații își îndeplinesc atribuțiile parlamentare; recunoașterea
faptului că activitatea în cadrul Parlamentului reprezintă încrederea opiniei
publice. Proiectul prevede înființarea funcției de comisar pentru etică, dar și
conține prevederi care reglementează modul de investigare, examinare și
sancționare a abaterilor etice comise de deputați.

Potrivit clauzei de adoptare, proiectul este promovat ca lege organică. Însă
autorul proiectului, în nota informativă, referindu-se la locul proiectului în
sistemul actelor legislative, menționează, în mod confuz, că proiectul, pornind
de la conținutul și specificul de reglementare se încadrează în categoria
legilor ordinare.

Potrivit pct. 4.3.1. din Concepția privind cooperarea dintre Parlament și
societatea civilă, termenul de cooperare cu societatea civilă este 15 zile
lucrătoare de la data plasării pe web-site-ul Parlamentului, termen care nu a
fost respectat. Proiectul a fost dezbătut și adoptat în prima lectură înainte
de epuizarea termenului de cooperare cu societatea civilă.

În pofida art. 20 lit. a) din Legea nr. 780 din 27.12.2001 privind actele
legislative, proiectul nu este argumentat suficient în partea ce ține de
condițiile ce au impus elaborarea acestuia. Astfel, nota informativă nu conține
o analiză a eventualelor efecte ale proiectului, care ar fortifica argumentele
autorului. Ar fi necesară o analiză a impactului prevederilor din capitolul 11,
Interdicții și sancțiuni, din Regulamentul Parlamentului, adoptat prin Legea
nr. 797 din 02.04.1996. În fapt, nici Parlamentul nu oferă statistici privind
sancțiunile aplicate deputaților în condițiile legislației naționale în
vigoare, astfel încît să ne convingem că mecanismele existente de sancționare a
deputaților sînt aplicate, precum și să ne convingem că mecanismele de
sancționare propuse prin proiect sînt aplicabile.

La fel, în pofida prevederilor art. 20 lit. d) din Legea nr. 780 din 27.12.2001
privind actele legislative, proiectul nu este argumentat economico-financiar,
deși instituirea funcției de Comisar pentru etică va necesita cheltuieli
financiare.

Aceste obiecții nu infirmă necesitatea proiectului, ci se referă la capacitatea
și abilitatea autorului de a-și justifica inițiativa legislativă.

Unele prevederi ale proiectului, la aplicarea lor ulterioară, ar putea
prejudicia interesele (drepturile și libertățile) anumitor categorii de
persoane, în acest sens nefiind respectat interesul public.

La fel, mai multe prevederi din proiect concurează cu prevederile legislației
naționale.

Proiectul necesită a fi revizuit esențial în partea ce ține de formularea
lingvistică a prevederilor. Textul nu este suficient de concis, mai multe
exprimări neîntrunind rigorile tehnicii legislative, ale limbajului juridic.
Proiectul de lege necesită a fi redactat și în partea ce ține de ortografie și
punctuație. În acest exercițiu, autorii ar trebui să se ghideze, în mod obligatoriu,
de Legea nr. 780 din 27.12.2001 privind actele legislative.

Proiectul necesită a fi îmbunătățit, inclusiv prin concretizarea statutului
comisarului pentru etică, oferirea garanțiilor suplimentare independenței și
imparțialității acestuia, dar și prin concretizarea termenelor în care ar
trebuie să se investigheze și să se sancționeze abaterile etice comise de către
deputați. La fel, necesită a fi concretizat mecanismul de contestare de către
deputați a sancțiunilor care li s-au aplicat.

În linii generale, proiectul este unul necesar, însă mai multe prevederi ar
trebui să fie îmbunătățite, mai multe elemente de coruptibilitate fiind
identificate, și anume: atribuții paralele;  concurența normelor de drept; lacune de drept;
utilizarea termenilor diferiți cu referință la același fenomen / aceluiași termen
pentru fenomene diferite; nerespectare a exigențelor tehnicii legislative;  norme de trimitere; limitarea neîntemeiată a
drepturilor omului; lipsa/ambiguitatea procedurilor administrative; lipsa
responsabilității clare autorităților (funcționarilor) pentru încălcarea
prevederilor din proiect; lipsa sancțiunilor clare și proporționale pentru
încălcarea prevederilor din proiect; prejudicierea intereselor contrar
interesului public; prevederi discriminatorii.

 

Raportul
complet poate fi accesat pe a
dresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-664.html

 

 

Centrul de
Analiză și Prevenire a Corupției

 

Această expertiză a fost realizată în cadrul
implementării proiectului „Expertiza coruptibilității proiectelor actelor
normative și legislative”, susținut financiar de MATRA Rule of Law and Good
Governance Programme from Kingdom of the Netherlands.