Comunicat de presă la proiectul Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului

4

Centrul de
Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza coruptibilității
proiectului de Lege cu privire la activitatea Poliției și statutul
polițistului.

Autor nemijlocit al proiectului Legii este  Ministerul Afacerilor
Interne.

Potrivit
notei informative, proiectul de lege are ca scop instituirea unui cadru
normativ nou cu privire la organizarea activității Poliției în cadrul
Ministerului Afacerilor Interne. Conform autorului, adoptarea acestui proiect
de lege va permite crearea în Republica Moldova a unui serviciu de poliție
profesionist, neutru din punct de vedere politic, demilitarizat, care exercită
atribuțiile sale în interesul cetățeanului și al comunității, respectării
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și conferirea
legală a unui complex de măsuri în vederea protecției juridice și sociale a
angajaților Poliției.

Nota informativă la proiect conține o argumentare
suficientă a necesității adoptării actului legislativ. Autorul a descris
principalele prevederi ale proiectului de lege ce se referă la principiile de
activitate ale poliției, atribuțiile, drepturile și obligațiile poliției, colaborarea
cu alte autorități publice centrale, locale, mass-media și societatea civilă,
organizarea și tipurile de poliție, condițiile pentru angajare în poliție,
protecția de stat juridică și socială a polițistului, etc.

Totodată, proiectul Legii nu conține o fundamentare
detaliată economico-financiară, în care ar fi estimate cheltuielile ce vor
surveni la realizarea prevederilor legii.

În raportul de
expertiză au fost evidențiate următoarele deficiențe principale:
– proiectul conține prevederi care pot genera discriminare și prejudicierea
intereselor (drepturilor, libertăților) unor categorii de polițiști angajați în
serviciul poliției;
– unele prevederi din proiect sînt contradictorii reglementărilor actuale din
legislația Republicii Moldova;
– lipsește în anexă lista actelor legislative ce urmează a fi ajustate după
adoptarea noii legi cu privire la activitatea poliției și statutul
polițistului.

În concluzia raportului s-a arătat că proiectul de lege
expertizat necesită a fi perfecționat și revizuit, cu luarea în considerație a
obiecțiilor și recomandărilor formulate și ulterior supus dezbaterilor în
plenul Legislativului, care va decide finalmente dacă este sau nu oportun
pentru Republica Moldova.

Raportul complet al expertizei poate fi vizualizat pe
adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-522.html

Această
expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului "Expertiza
coruptibilității proiectelor actelor normative și legislative etapa V",
care  este susținut financiar de
Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză pentru Dezvoltare
și Cooperare Internațională.