Comunicat de presă la proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative (Codul penal art.64, 91, 92; Codul de procedură penală art.471; ș.a)

6

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției a efectuat
expertiza proiectului Legii pentru modificarea
și completarea unor acte legislative (Codul penal
art.64, 91, 92; Codul de procedură penală art.471;
ș.a)  din
perspectiva drepturilor omului.

Autor al proiectului de Lege este Ministerul Justiției.

Potrivit notei informative, proiectul a fost elaborat în
vederea armonizării legisla
ției
na
ționale
cu  Recomandările Consiliului Europei,
precum
și
ajustarea acesteia la bunele practici ale statelor europene privind punerea în
executare a pedepselor penale.  Prin
adoptarea proiectului, statul î
și
propune să acorde garanții astfel încât toate intervențiile în drepturile
persoanelor private de libertate să fie motivate din punct de vedere al
interesului general al comunității. Acest segment este indisolubil legat de
obligația statului de a asigura protecția și respectarea drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului și de a nu admite restrângerea acestora,
cu excepția celor, a căror neexercitare sau exercitare restrânsă rezultă
inerent din privarea de libertate ori din rațiuni de menținere a siguranței
locurilor de detenție.

Nota informativă a proiectului nu conține o argumentare suficientă
a promovării proiectului. Autorul motivează oportunitatea adoptării proiectului
prin necesitatea de racordare a legisla
ției naționale
la Recomandările Consiliului Europei, fără a face referire la careva argumente
științifice privind oportunitatea adoptării proiectului.  La fel, nota informativă nu conține careva
date statistice referitoare la problemele vizate. Aceste lacune permit de a
concluziona că proiectul nu corespunde pe deplin exigențelor Legii privind
actele legislative.

Prin implementarea proiectului de Lege va fi asigurată
suficient respectarea principiului  transparen
ței și responsabilizării.
Totuși, respectarea principiului  participării este asigurată insuficient, deoarece urmau
a fi organizate dezbateri și audieri publice.

Proiectul/actul normativ este conform legislației
corelative, standardelor internaționale, jurisprudenței CEDO și este parțial
conform Constituției RM.

În concluziile raportului de expertiză s-a arătat, că
reie
șind
din faptul că proiectul  nu este
argumentat nici din punct de vedere
științific,
nici statistic, dar
și
luând în considerare obiec
țiile
formulate, acesta nu poate fi înaintat spre examinare
și aprobare Parlamentului Republicii Moldova în varianta
actuală.


Raportul complet poate fi accesat pe adresa:
https://www.capc.md/ro/expertise/avizel/nr-603.html 

Această expertiză a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Armonizarea
legislației cu standardele internaționale în domeniul drepturilor omului”,
susținut financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia.