Comunicat de presă la proiectul Legii privind selectarea, avansarea în carieră și evaluarea performanțelor judecătorilor

5

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a
efectuat expertiza coruptibilității proiectului de Lege privind selectarea, avansarea în carieră și evaluarea performanțelor
judecătorilor.

Autor nemijlocit al proiectului Legii este Ministerul
Justiției.

Potrivit notei informative, "proiectul legii
intervine cu modificări în următoarele domenii:
-selectarea candidaților la funcția de judecător;
-promovarea în funcția de judecător la o instanță superioară;
-numirea în funcția de președinte sau vicepreședinte de instanță;
-transferarea judecătorului la o instanță de același nivel sau la o instanță
inferioară;
-procesul de evaluare a performanțelor judecătorilor."

Nota informativă la proiectul de lege conține o
justificare suficientă a promovării proiectului de act legislativ: cauzele care
au condiționat elaborarea proiectului; scopul și obiectivele proiectului; modul
de reglementare a problemelor abordate în proiect de legislația și documentele
strategice în vigoare; elementele novatorii ale proiectului și rezultatele
scontate; impactul proiectului asupra prevenirii/combaterii corupției și
criminalității; impactul proiectului asupra mediului de afaceri și dezvoltării
acestuia; modul de încorporare a proiectului în sistemul actelor normative în
vigoare, actele normative care trebuie elaborate sau modificate după adoptarea
proiectului; nivelul de compatibilitate a proiectului cu normele Convenției
Europene privind protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului
și legislației comunitare; cuantumul mijloacelor bugetare necesare pentru
implementarea proiectului; obiecțiile recomandările și evaluările pe marginea proiectului
înaintate de către instituțiile interesate și concluziile acestora; acțiunile
ulterioare adoptării proiectului legii.

Prevederile proiectului nu sînt concurente cu alte prevederi ale
legislației, iar formulările conținute în proiect sînt suficient de clare și
concise, exprimările întrunind rigorile tehnicii legislative, ale limbajului
juridic.

Proiectul instituie două instituții noi în domeniul justiției: Colegiul de
selectare și Colegiul de evaluare. Componența (cu excepția numirii membrilor din
partea societății civile), organizarea și funcționarea sînt reglementate de o
manieră clară și coerentă. Totodată, proiectul legii investește Consiliul
Superior al Magistraturii cu competența de a stabili criterii de selectare,
transferare, numire în funcția de președinte sau vicepreședinte și promovare în
funcție (art.2, alin.2 lit.g)). În opinia CAPC, aceste criterii trebuie să fie
stabilite doar prin lege. Mai mult decît atît, acest proiect ar trebui să
identifice toate criteriile posibile (chiar și cu riscul repetițiunii
legislative) și să conțină o listă exhaustivă a lor.

Potrivit expertizei CAPC, din textul proiectului nu rezultă expres
stabilirea și promovarea expresă a unor interese/beneficii de grup sau individuale,
necorelate/contrare interesului public general. Cu toate acestea, investirea
doar a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu atribuția de a numi din
partea societății civile membrii Colegiului de selectare (art.4 alin.2) și a
Colegiului de evaluare (art.15 alin.2) este de natură a genera situații în care
CSM va selecta doar persoane loiale acestei instituții. În opinia CAPC, soluția
identificată în versiunea inițială a proiectului de Lege, plasată pe site-ul
Ministerului Justiției, oferă mai multe garanții în această privință (membrii
colegiilor fiind numiți de mai multe instituții).

În concluziile expertizei s-a arătat că proiectul Legii
privind selectarea, avansarea în carieră și evaluarea performanțelor
judecătorilor, incontestabil, reprezintă un instrument important în promovarea
și implementarea efectivă a reformelor în justiție.

Cu toate acestea, în opinia CAPC urmează a fi revizuite competențele
Consiliului Superior al Magistraturii în partea ce se referă la:
– numirea din partea societății civile a membrilor Colegiului de selectare;
– numirea din partea societății civile a membrilor și a Colegiului de evaluare;
– stabilirea criteriilor de selectare, transferare, numire în funcția de
președinte sau vicepreședinte și promovare în funcție.

Raportul complet al
expertizei poate fi vizualizat pe adresa: https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-481.html

Această expertiză a fost realizată în
cadrul implementării proiectului "Expertiza coruptibilității proiectelor
actelor normative și legislative etapa V", care este susținut
financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză
pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională.