Comunicat de presă privind proiectul Legii privind actele normative

6

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a efectuat expertiza
coruptibilității proiectului Legii privind actele normative.

Autor nemijlocit al proiectului de Lege este Ministerul Justiției.

Scopul principal al proiectului de lege privind actele normative, elaborat
de Ministerul Justiției, este îmbunătățirea procesului de creație legislativă
în vederea asigurării stabilității, previzibilității și clarității actelor
legislative. În opinia CAPC, acest scop ar putea  fi compromis, dacă:
1.Nu va fi introdusă expertiza proiectelor de acte normative din perspectiva
impactului asupra drepturilor omului;
2.Nu va fi extins termenul stabilit de art.60 alin.(3) din proiect.

Totodată, trebuie să menționăm că nota informativă la proiectul de lege:
• conține o justificare suficientă a promovării proiectului de act legislativ;
• conține referințe la reglementările corespondente ale legislației comunitare,
analizează experiența statelor europene în domeniul procesului de creație
legislativă;
• nu conține informații privind fundamentarea economico-financiară, deși
implementarea proiectului de Lege necesită cheltuieli financiare.

În opinia CAPC, proiectul de Lege poate fi promovat, ținînd cont de obiecțiile
expuse în raportul de expertiză.

Raportul complet al expertizei poate fi vizualizat pe adresa:  https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-516.html

Această expertiză a fost realizată în
cadrul implementării proiectului "Expertiza coruptibilității proiectelor
actelor normative și legislative etapa V", care este susținut
financiar de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză
pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională.