Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineri (CMT) i-a provocat pe elevii Liceului Teoretic „Spiru Haret” la cea mai contradictorie dezbatere din viața lor.
Echipele PRO și CONTRA au fost nevoite să argumenteze și să contraargumenteze în favoarea sau defavoarea corupției.
Deși a avut o misiune aproape imposibilă, echipa PRO a găsit argumente în beneficiul corupției, catalogând-o drept instrument de evitare a birocrației, de urgentare a unui serviciu medical sau de lobby.
De cealaltă parte, tinerii din echipa CONTRA au accentuat că fenomenul corupției nu poate aduce beneficii în niciun caz, fenomenul afectând grav dezvoltarea statului, bunăstarea cetățenilor și procesele democratice.
În mod lipsit de orice ironie și din fericire pentru viitorul acestei țări, a câștigat echipa CONTRA corupției, argumentele cărora au convins atât arbitrii, cât și publicul că actele de corupție nu sunt altceva decât niște căi greșite.
Dezbaterea din cadrul Liceului Teoretic „Spiru Haret” a fost posibilă datorită sprijinului Ambasadei Suediei în cadrul proiectului „Core suport to the CAPC”. În următoarea dezbatere, echipa câștigătoare de la „Spiru Haret” se va duela cu cea de la Liceul Teoretic Republican „Aristotel”.