EXPERTIZĂ: CAPC nu susține proiectul de Lege privind managementul situațiilor de criză

29

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) nu susține proiectul de Lege privind managementul situațiilor de criză. Inițiativa legislativă nu corespunde condițiilor minime de calitate, nu este fundamentată, promovează potențiale interese și este vulnerabilă din perspectiva respectării drepturilor omului.

Experții CAPC consideră că proiectul ar trebui rescris în totalitate. Autorii legii, ale căror nume nu sunt indicate, nu descriu cuprinzător situația actuală și problemele care impun intervenția, dar nici nu detaliază rezultatele activității de documentare. La fel, nota de fundamentare nu oferă claritate suficientă în ceea ce privește obiectivele urmărite, rezultatele scontate sau analiza impactului de reglementare. Nu se descrie cum va fi organizată implementarea legii, inclusiv instituțiile implicate, responsabile de implementare.

Mai mult ca atât, proiectul conține prevederi care promovează, fără vreo justificare legitimă, interese: „Proiectul fortifică nejustificat rolul Președintelui Republicii Moldova în calitate de actor cheie în domenii, care, de fapt, în temeiul art. 4 din Legea cu privire la Guvern, sunt domenii de activitate ale Guvernului. În așa fel, prin proiect, se afectează echilibrul între puteri”, se precizează în raportul de expertiză.

Raportul mai conchide că proiectul este vulnerabil din perspectiva respectării drepturilor omului și a constituționalității: „Există suficiente cauze în care o lege necalitativă a constituit temei pentru constatarea încălcării Convenției Europene a Drepturilor Omului. Mai grav, conceptul stării de alertă nu este întemeiat constituțional. Or, Constituția Republicii Moldova operează cu conceptele stării de urgență, de asediu și de război”, accentuează experții CAPC.

Mai multe constatări cu referire la această inițiativă legislativă, găsiți în raportul integral de expertiză publicat aici.