
RAPORT DE EXPERTIZĂ
la proiectul
de lege pentru modificarea Legii privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale nr. 25/2016 (art.10, 13, 19, ș.a.)
I. EVALUAREA GENERALĂ
1. Autor al actului normativ este grup de deputați în Parlament, autor nemijlocit - Lilian CARP, Boris MARCOCI, Boris POPA, Dorian ISTRATII, Igor CHIRIAC, Ion GROZA, Ion ȘPAC, Vasile PORȚEVSCHI, Veronica BRICEAG
2. Categoria actului normativ propus este Lege organică, ceea ce corespunde art.72 din Constituţie şi Legii 100/2017 privind actele normative.
3. Scopul promovării proiectului
Conform notei de fundamentare, proiectul a fost elaborat ”pentru soluționarea unor deficiențe la aplicarea prevederilor Legii nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale”. Modificările propuse sunt corespunzătoare scopului indicat.
4. Respectarea transparenței decizionale
Proiectul este prezentat de către un grup de deputați în Parlament, fiind plasat pe pagina web a Parlamentului ulterior înregistrării acestuia.
La momentul întocmirii prezentei expertize lipsesc informații despre consultarea publică a proiectului, organizată de către autorii acestuia sau Comisia parlamentară, conform art.49/1 din Regulamentul Parlamentului.
Conform notei de fundamentare, proiectul de lege urma să fie remis spre avizare autorităților și instituțiilor interesate și ulterior supus consultărilor publice, precum și să fie plasat pe portalul particip.gov.md. La data de 25.06.2025 lipsesc informații despre plasarea proiectului pe portalul particip.gov.md.
De asemenea, nota de fundamentare menționează că proiectul urmează a fi remis spre expertizare Centrului Național Anticorupție și Ministerului Justiției.
II. FUNDAMENTAREA PROIECTULUI
5. Structura notei de fundamentare
Structura notei de fundamentare corespunde structurii stabilite de Anexa 1 a Legii 100/2017.
6. Suficienţa argumentării.
Argumentarea este cuprinzătoare, fiind analizate succint majoritatea prevederilor care urmează a fi modificate/completate.
7. Compatibilitatea cu legislaţia Uniunii Europene şi alte standarde internaţionale.
Conform notei de fundamentare, proiectul de lege nu are ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene.
III. EVALUAREA DE FOND
15. Analiza detaliată a prevederilor
IV. CONCLUZII
1. Scopul declarat al proiectului este perfecționarea prevederilor Legii nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale și acest scop poate fi atins prin implementarea prevederilor proiectului.
2. Transparența decizională este respectată parțial, proiectul fiind publicat pe pagina web a Parlamentului și remis pentru avizare/expertizare.
3. Nota de fundamentare conține majoritatea compartimentelor necesare, argumentarea poate fi considerată ca relativ suficientă.
4. Prevederile din proiectul propriu-zis nu sunt vulnerabile din punct de vedere al promovării unor interese, prejudicierii interesului public sau din perspectiva drepturilor omului. Totuși, urmează a fi reiterate preocupările din expertizele anterioare vizând Legea 25/2016 și anume aplicarea acesteia în privința cetățenilor Republicii Moldova, în privința cărora statul are alte pârghii legale de reacționare și atragere la răspundere pentru încălcarea legislației. (a se vedea în acest sens Raportul de expertiză asupra proiectului de lege nr.107 din 08/04/2024: https://www.capc.md/documents/raport-de-expertiza-la-proiectul-de-lege-pentru-modificarea-legii-nr-25-2016-privind-aplicarea-masurilor-restrictive-internationale-art-5-6-7-s/.