Comunicat de presă la proiectul Legii privind testarea integrității profesionale

5

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a
efectuat expertiza coruptibilității proiectului de Lege
privind testarea integrității profesionale.

Autor nemijlocit al proiectului Legii este Ministerul
Justiției.

Potrivit
notei informative, prin promovarea proiectului respectiv, se urmărește
prevenirea corupției în cadrul activității organelor de drept și a sistemului
de autorități publice,  asigurarea
activității entităților publice într-o manieră corespunzătoare principiilor și
criteriilor bunei guvernări, sporirii probității morale a agenților publici și
a prestigiului autorităților publice.

Nota
informativă la proiect conține o argumentare suficientă a necesității adoptării
actului legislative. Deși în nota informativă autorul recunoaște apariția unor
cheltuieli legate de remunerarea testatorilor angajați în cadrul CNA și SIS,
precum și de dotarea tehnică a autorităților respective cu mijloace pentru
efectuarea testărilor: transport, mijloace audio-video, de comunicare, nota nu
conține previziuni privind cuantumul cheltuielilor (nici măcar aproximative). Autorul
a menționat, că la momentul implementării legii, sursele financiare vor fi
evaluate și vor putea fi alocate după necesități.

În
raportul de expertiză s-a menționat, că deși Legea testării integrității
profesionale, presupune sancționarea disciplinară a agenților publici care nu
au trecut testul de integritate, nu sunt prevăzute modificări în actele
legislative speciale privind atragerea la răspundere disciplinară ca urmare a
rezultatului negativ al testării integrității profesionale. Dispozițiile
tranzitorii prin care se prevede că Guvernul Republicii Moldova, în termen de 3
luni de la intrarea în vigoare a legii va prezenta Parlamentului propuneri
pentru aducerea legislației în concordanță cu Legea testării integrității
profesionale, sînt de natură să tergiverseze punerea în aplicare a acesteia.

În
concluziile raportului de expertiză s-a arătat că proiectul nu este lipsit de
unele lacune, iar inițiativa respectivă promovată de Ministerul Justiției este
salutabilă și, în cazul unei implementări adecvate, este de natură să
contribuie semnificativ în acțiunile de combatere a corupției în Republica
Moldova.  În mod special, pentru o
implementare eficientă, s-a arătat că este necesar ca răspunderea pentru
rezultatul negativ al testării să fie expres prevăzut în însăși Legea testării
integrități profesionale sau în legile ce reglementează activitatea
autorităților publice a căror angajați vor fi pasibili de testare.

Raportul complet al expertizei poate fi vizualizat pe
adresa:
https://www.capc.md/ro/expertise/avize/nr-534.html

Această expertiză
a fost realizată în cadrul implementării proiectului "Expertiza
coruptibilității proiectelor actelor normative și legislative etapa
V", care  este susținut financiar
de Apărătorii Drepturilor Civile din Suedia și Agenția Suedeză pentru
Dezvoltare și Cooperare Internațională.