Emisiuni radio „Drepturile omului sunt drepturile tale”

31 ianuarie 2006

Drepturile omului sînt drepturile tale

Un drept neglijat – dreptul femeilor de a fi prezente în viaţa politică a ţării

Victor Nichituş: â€“ Într-o lume a bărbaţilor, obişnuim să privim femeile ca un accesoriu necesar mai mult familiei. De la o vreme însă femeile încep să devină prezenţe nu numai plăcute pe scena socio-politică a ţării. E acesta un merit sau o slăbiciune a bărbaţilor ? Despre toate acestea discutăm astăzi cu preşedinta Clubului politic al Femeilor, doamna Ecaterina Mardarovici.

Ecaterina Mardarovici: â€“ Lumea aceasta a bărbaţilor este una care e caracterizată de multă duritate, e caracterizată de o violenţă care nu este necesară începutului de mileniu. Să ne amintim că bărbaţii au fost cei care au iniţiat războaiele, să ne amintim că bărbaţii sînt cei care pînă astăzi domină politica ţării. Ceea ce reprezenta odinioară un accesoriu, este astăzi o prezenţă permanentă care sfătuie, temperează şi contribuie mai mult la realizarea bugetului familial.
Prezenţa femeilor în viaţa politică a statului nostru nu vine să pună în prim plan slăbiciunea masculină ci poate vorbeşte despre un parteneriat pe care femeile şi-l doresc.

Victor Nichituş: – …dar războaiele de care aţi pomenit au fost pornite de bărbaţi de dragul unor preafrumoase. Să ne amintim de pricina războiului troian, să ne amintim că de dragul frumoasei Elena, aheii au trecut prin foc cetatea Troiei. Nu este oare aceasta o slăbiciune?

Ecaterina Mardarovici: – Prezenţa unui număr mai mare de femei în viaţa politică a unei ţări va face posibil ca numărul actelor de violenţă atît socială cît şi politică să scadă. Gîndiţi-vă că un parteneriat politic echilibrat dintre bărbaţi şi femei în viaţa publică din Republica Moldova ar face posibilă elaborarea unor politici sociale mai sănătoase. Astăzi avem o situaţie în care un număr X de bărbaţi aflaţi în legislativul statului administrează politicile unui sector în care sînt implicate un număr foarte mare de femei. Pot oare bărbaţii să cunoască cu adevărat realităţile obiective din domeniul învăţămîntului, acolo unde avem un număr foarte mare de cadre didactice care sînt femei? Sînt oare bărbaţii capabili să cunoască fineţea unor procese instructiv educative mai bine decît o femeie? Şi oare, cînd e vorba de primii ani de şcoală, nu vă aduceţi aminte cu mai multă plăcere de prima dumneavoastră educatoare decît de profesorul de sport?

Cred că numai un parteneriat politic în Parlamentul ţării, un parteneriat în care numărul femeilor aflate în banca de deputat să fie egal cu al bărbaţilor va face ca politicile de dezvoltare a familiei, educaţiei, şi ale sănătăţii să fie mai bune. Prezenţa unui număr mic de femei implicate în viaţa politică a ţării vorbeşte despre o încălcare flagrantă a drepturilor femeilor.

Victor Nichituş: â€“ Numărul mic de femei implicate în politică poate vorbeşte despre o tară a sistemului electoral din ţara noastră. E poate vina partidelor politice că nu includ pe listele lor de partid un număr mai consistent de femei. Poate partidele ar fi cele vinovate de faptul că nu au ştiut să atragă în jurul lor mai multe femei.

Ecaterina Mardarovici: â€“ Aveţi perfectă dreptate. Partidele politice sînt cele care trebuie să dea dovadă de mai multă atractivitate , liderii politici sînt cei care trebuie să găsească un limbaj adecvat pentru femei pentru ca ele să se implice mai mult în viaţa unui partid. Ceea ce se întîmplă acum este o dovadă a faptului că nici partidele şi nici electoratul feminin nu au depăşit anumite stereotipuri de gîndire. Femeile stau acasă şi nu sînt implicate în viaţa comunităţii iar liderii politici nu au deplină încredere în capacităţile gîndirii feminine. Ca exemplificare vă pot spune că în anul 2001 la un training pe care organizaţia noastră îl organiza în scopul măririi numărului de femei implicate în viaţa socio-politică a ţării, numărul partidelor politice care au acceptat să trimită reprezentate de ale lor la acest curs de instruire a fost unul cît se poate de scăzut. În cadrul proiectului din acest an, proiect care are ca obiectiv pregătirea femeilor pentru a participa din partea partidelor politice din Moldova la alegerile locale din 2007, partidele şi-au trimis un număr impunător de reprezentante. E un aspect care bucură şi care ne spune că lucrurile se pot schimba. Femeile pot reuşi, e un lucru dovedit, un luru care va face posibilă o schimbare în viaţa noastră a tuturor. Proiectul demarat în acest an are drept scop atît pregătirea femeilor pentru a participa în viaţa politică a statului dar şi consolidarea solidarităţii între femei. E un proiect care se desfăşoară în patru etape, formarea de formatori, desfăşurarea seminariilor pentru sensibilizarea partidelor politice, desfăşurarea unor seminarii locale de formare şi un seminar naţional de evaluare. Beneficiarul ţintă îl reprezintă toate categoriile de femei prioritate acordîndu-li-se celor interesate de participare la alegerile locale din 2007. Ne adresăm femeilor din implicate într-un partid politic, femeilor care sînt lidere ale unui ONG, femeilor din sindicate, femeilor jurnalist şi a celor din administraţia publică locală. Ne aşteptăm să se îmbunătăţească problematica ce ţine de egalitatea de gen din cadrul programelor şi a politicilor structurilor partidelor politice, vrem să organizăm o reţea de femei membre ale diferitelor partide politice ca pînă la urmă să obţinem un plan comun de acţiuni privind problematica egalităţii de gen cu priorităţi clare şi cu parteneri siguri. Sînt sigură că o mai multă implicare a femeilor pe scena politică a ţării va aduce doar beneficii pentru Republica Moldova. Femeile sînt cele care pot aduce viziuni noi în politicile de dezvoltare a statului şi vor impune un nou comportament printre politicieni, un comportament mai civilizat, mai european.

Pornind să copiem de tineri, ajungem repetenţi la capitolul cinste

Invitatul de astăzi este domnul Mircea Eşanu,
preşedintele Centrului naţional pentru transparenţă şi drepturile omului

Victor Nichituş: – Domnule Eşanu, sînteţi cunoscut ca fiind cel care aţi lansat şi organizat în mediile studenţeşti din Republica Moldova acţiunea „Studentus Incoruptus”, prin care încercaţi să faceţi tînăra generaţie de intelectuali, profesori şi studenţi să rămînă imună în faţa corupţiei din instituţiile superioare de învăţămînt.

Mircea Eşanu: – „Studentus Incorruptus” este mai mult decît o iniţiativă a unui grup de studenţi şi cadre didactice care luptă împotriva corupţiei din instituţiile superioare de învăţămînt. Este o stare de fapt, o acţiune de revoltă împotriva unui sistem de învăţămînt care rămîne a fi tributar unor metehne vechi. Faptul că în sistemul superior de învăţămînt din Moldova există corupţie este un lucru pe care îl cunoaşte şi un copil de grădiniţă. Nimeni, însă, pînă la noi nu a avut curajul să efectueze un studiu sociologic prin care să se stabilească o cifră care să arate cîţi bani li se oferă drept mită cadrelor didactice. Din studiul pe care l-am realizat putem să spunem că aproximativ două milioane de dolari pe an intră în buzunarul profesorilor şi al asistenţilor universitari sub formă de mită primită din partea studenţilor. Nimeni însă nu a văzut vreun cadru didactic condamnat pentru luare de mită.

Victor Nichituş: – Oare nu ar fi prea dur din partea noastră ca pentru cîteva sute de lei un ditamai profesor să stea după gratii?

Mircea Eşanu: – La prima vedere, legea ar fi poate prea dură, chiar dacă latinii spuneau „Dura lex, sed lex”. În ţările în care domneşte primatul legii, este vorba de ţările europene, nimeni nu este mai presus de lege. Dacă ţara noastră vrea cu adevărat să se integreze în societatea europeană, atunci cred că ar trebui să se ţină cont de acest primat al legii. Pentru ca totuşi să dăm dovadă de clemenţă, „Studentus incoruptus” a venit cu iniţiativa introducerii unui cod de etică în instituţiile superioare de învăţămînt, cod de etică care ar fi mai omenos decăt litera seacă a legii. Noi propunem ca la prima abatere de acest gen, e vorba de mită, cadrele didactice să primească un avertisment oarecare, la fel şi studentul care oferă mita. Pentru abateri repetate, studentul poate fi eliminat din instituţia superioară de învăţămînt, acest lucru poate fi efectuat în cazul în care studentul a copiat la examene de mai multe ori.

Victor Nichituş: – Şi copiatul este considerat în opinia dumneavoastră o abatere!

Mircea Eşanu: – Înţeleg zîmbetul dumneavoastră. Am avut cu toţii posibilitatea să copiem la examene şi cu toţii am preferat să aruncăm cu ochii în foiţele de hîrtie din palmă sau prinse de tivul rochiei în cazul domnişoarelor. Însă gîndiţi-vă la risipa de timp pe care aţi făcut-o preparînd toate aceste „şpargălci”. Poate tot atît de mult timp vă lua dacă învăţaţi temele de la examene… Gîndiţi-vă la posibilitatea ca dumneavoastră personal să nimeriţi la un tînăr doctor care a copiat la toate examenele pe care le-a susţinut. Oare v-ar plăcea să nimeriţi la un asemenea specialist?

Dacă ar fi să facem o figură de stil, am spune că uneori societatea moldavă seamănă cu un specialist care a copiat la examene. Ea nu poate da randamentul maxim în timp util. Şi poate pentru că pornind să copiem de tineri, ajungem să fim repetenţi la capitolul cinste. Este, probabil, şi acesta un motiv pentru care indicatorul de corupţie pentru ţara noastră este atît de ridicat. Se poate spune că studenţii incorupţi, săturaţi de cumătrismul existent în societate, de relaţiile la care apelează toţi, au decis să protesteze într-un asemenea mod, lansînd o campanie a cunoştinţelor căpătate în urma unor eforturi, o campanie anti-corupţie, anti-prostie şi anti-mită în primul rînd. Cunoştinţele nu pot fi cumpărate!

Victor Nichituş: – Cum adică cunoştinţele nu pot fi cumpărate? Dar această ciudăţenie a învăţămîntului prin contract nu este un mod de cumpărare a examenelor şi asta în ciuda faptului că în Constituţia Republicii Moldova este stipulat clar, negru pe alb, că învăţămîntul de stat este gratuit?

Mircea Eşanu: – Trăim într-o societate în tranziţie. Vectorul nostru de dezvoltare este unul european şi, vrem sau nu vrem, vom ajunge cu toţii clipa în care va trebui să se plătească pentru a fi instruit. Imaginaţi-vă acest lucru! Vă mai trage oare inima să pierdeţi timpul pentru a face „şpargălci”? Desigur că această existenţă a plăţilor care se practică prin instituţiile noastre de învăţămînt este necesară universităţilor pentru a compensa o serie de deficienţe bugetare. Aceşti bani vin de la studenţi şi se întorc tot la student prin intermediul unor serii de investiţii pe care instituţia de învăţămînt le face. Poate fi vorba de aule noi, de computere mai performante, de profesori care vin din străinătate. Se poate întîmpla ca la o serie de instituţii de învăţămînt, datorită sumelor de bani care vin ca plată a contractului de studii, să existe tentaţia de a înmatricula cît mai mulţi studenţi, iar procesul instructiv-educativ să aibă de suferit. Important pentru ţara noastră nu este însă suma de bani făcută de universitatea x sau y. Important este ca specialiştii care vin de pe băncile universităţii x sau y să fie specialişti de forţă, care să poată da randament maxim. Peste cîtva timp vom deveni o ţară europeană. Oare cu pregătirea primită astăzi putem face faţă competiţiei la care va fi supusă Moldova?

Motivul pentru care am pus bazele acestui Centru naţional pentru transparenţă şi drepturile omului ţine exact de promovarea spiritului civic şi de participarea la viaţa cetăţii. Dacă instituţiile vor da dovadă de transparenţă în activitatea lor, nivelul de calitate al lucrului efectuat va fi unul superior. Dacă drepturile omului vor fi respectate de instituţiile statului, atunci vom putea spune că ţara noastră este pe drumul care duce sigur înspre Europa.

Preşedintele american John Fitzgerald Kennedy, adresîndu-se poporului american, a spus că nu trebuie să te întrebi ce a făcut ţara pentru tine, ci trebuie să te întrebi ce ai făcut tu pentru ţară. Sînt cuvinte care mai mult decît oricînd astăzi se potrivesc realităţilor din Moldova. Astăzi ar trebui nu numai să ne întrebăm ce am făcut, ci să punem umărul la făurirea unei Moldove cu adevărat europene. Iar pentru a realiza acest lucru, noi am început această luptă cu mita existentă în instituţiile superioare de învăţămînt. Strămoşii noştri erau convinşi că cine fură azi un ou, mîine va fura un bou. Noi credem că dacă numărul de cazuri de corupţie din universităţi va scădea azi, mîine vom avea parte de specialişti mai buni şi mai calificaţi. Vom avea parte de oameni care vor putea face ca produsele moldoveneşti să aibă căutare în occident. Totul depinde de noi, depinde de modul în care educăm tînăra generaţie, de modul în care tînăra generaţie se lasă educată.

Ce trebuie să se mai întîmple ca oamenii, în sfîrşit, să înţeleagă că le sînt încălcate drepturile?

Dialog cu domnul Veaceslav Untilă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Victor Nichituş: – Vrem să discutăm cu Dumneavoastră, domnule Veaceslav Untilă, despre drepturile omului, despre respectarea drepturilor omului în ţara noastră, în Republica Moldova. Acum doi ani, în cadrul unui plan naţional de acţiuni pentru drepturile omului în ţara noastră, în cadrul proiectului susţinut de programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare, s-a făcut un studiu sociologic, în care s-a spus că drepturile omului sînt încălcate. Care ar fi părerea dvs., dle Untilă, de ce se încalcă frecvent drepturile omului în RM?

Veaceslav Untilă: – Vreau să spun că, după părerea mea, nu s-a îndeplinit nimic din acel plan de acţiuni şi este de-a dreptul regretabil. Dar dacă e să vorbim despre acel sondaj realizat în 2004, apoi chiar aş putea să citez: „Care drepturi sînt cel mai frecvent încălcate în Republica Moldova? Dreptul la un nivel de trai decent – 61 la sută, dreptul la un salariu rezonabil – 56 la sută, dreptul la asistenţa medicală – 51 la sută, dreptul la muncă – 46 la sută, dreptul la securitatea socială – 40 la sută, dreptul oamenilor în etate la securitatea socială – 28 la sută, dreptul copiilor, dreptul la libera exprimare, dreptul la acces la informaţie, dreptul la un proces echitabil, etc., etc.” La întrebarea „Cum se încalcă drepturile omului în Republica Moldova”?” răspunsul a fost cam în felul următor: sistematic – aproximativ 53 la sută; ocazional – 35 la sută; nu se încalcă – 5 la sută şi nu ştiu, altele – 5 la sută. Vedeţi, domnilor, problema este mult mai complexă. Noi trebuie să începem de la aceea că, în primul rînd, Moldova nu este un stat de drept. Chiar dacă s-a muncit foarte mult pe parcursul ultimilor ani de zile şi ţara, în constituirea sa, a avut drept model un stat de drept, atunci, în 2001, cînd comuniştii au venit la putere, s-au început presiunile asupra statului de drept. Putem să începem cu aceea că în Moldova justiţia nu este independentă, de unde derivă şi datoria de a face ordine anume în acest domeniu.

Victor Nichituş: – Dle Untilă, dvs. sînteţi preşedintele unei comisii foarte importante în Parlament, dvs. sînteţi omul care aţi încercat să vă implicaţi în procesul de reformare a administraţiei publice locale. Cum stau lucrurile vizavi de respectarea dreptului omului şi administraţia publică locală?

Veaceslav Untilă: – Administraţia publică răspunde practic de tot ce se întîmplă în societatea noastră. Se vorbeşte de mai mult timp despre necesitatea reformării administraţiei publice la nivel central şi cel local. Se recunoaşte că avem nevoie de o autonomie reală a administraţiei publice, inclusiv acolo unde este vorba de gestionarea finanţelor publice. Comisia parlamentară se implică extrem de activ şi asta chiar dacă culoarea politică este evident diferită. Noi insistăm ca această reformă cu adevărat să aibă loc în Moldova. Din moment ce va demara procesul de reformare a administraţiei centrale, cred că este foarte important să apară şi acel minister al administraţiei publice care va fi responsabil, în primul rînd, de tot ce ţine de activităţile cetăţenilor, de respectarea drepturilor cetăţenilor în teritoriu.

Victor Nichituş: – În articolul 112 din Constituţia ţării e scris că autorităţile administraţiei publice prin care se exercită autonomia locală în sate şi oraşe sînt consiliile locale alese şi primarii aleşi. Alineatul 2 spune în felul următor: „consiliile locale şi primarii activează în condiţiile legii ca autorităţi legislative autonome şi rezolvă treburile publice din sate şi oraşe.” Dar iată, dle Untilă, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, cel mai des încălcat este dreptul la muncă. Crearea locurilor de muncă este şi treaba consiliilor locale.

Veaceslav Untilă: – Este treaba consiliilor locale, dar asta nu se face fără o implicare continuă a guvernării, care, prin politicile promovate, trebuie să creeze noi locuri de muncă. Noi, cei care reprezentăm Alianţa „Moldova Noastră”, am rezervat foarte mult spaţiu din programul nostru anume creări locurilor de muncă, mai ales în localităţile rurale.

Victor Nichituş: – Dle Untilă, în acelaşi timp, toată lumea ştie că omului nu i se oferă nici un fel de garanţii – dacă ai plătit o consultaţie juridică sau ai plătit un om, un avocat, de exemplu, ca să-ţi apere un drept al tău – nu ai nici o garanţie că avocatul va face treaba bine. Cîteodată rămîi şi cu banii luaţi, şi cu buza umflată.

Veaceslav Untilă: – Eu vreau să mă întorc la începutul discuţiei noastre – Moldova are probleme destul de mari la capitolul stat de drept. Omul nu are unde să se ducă să se plîngă, fiindcă nu are, în principiu, sorţi de izbîndă. Astăzi, în Republica Moldova accesul cetăţeanului la justiţie este foarte problematic. Dacă omul merge în judecată şi de multe ori nu găseşte dreptate acolo, atunci unde s-o caute el?

Victor Nichituş: – În articolul doi din Constituţia ţării e scris că „Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative în formele stabilite de Constituţie. Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”. Cînd vorbim despre suveranitatea poporului, eu înţeleg că, de fapt, dvs., dle Untilă, ceilalţi colegi ai dvs. din Parlament, preşedintele ţării, primul-ministru, guvernul-toţi vă aflaţi în slujba cetăţeanului. Aşa înţeleg eu.

Veaceslav Untilă: – Aşa e.

Victor Nichituş: – Şi cum noi, dle Untilă, cetăţenii, am putea să-i tragem de urechi pe cei care sînt în slujba noastră atunci cînd ei nu îşi îndeplinesc promisiunile pe care le-au făcut în faţa noastră?

Veaceslav Untilă: – Eu cred, dle Nichituş, că noi dispunem de mai multe pîrghii care pot influenţa puterea atunci cînd se încalcă drepturile omului, atunci cînd cetăţeanul nu poate găsi dreptatea şi mă refer înainte de toate la diferitele modalităţi de a protesta vis-a-vis de acţiunile puterii.

Victor Nichituş: Din punctul meu de vedere, modificarea Constituţiei, după care cetăţeanului simplu i-a fost luat dreptul de a alege preşedintele ţării prin vot direct, e o dovadă că parlamentarii nu prea au fost în slujba noastră. E părerea mea.

Veaceslav Untilă: – Cred că ai dreptate.

Victor Nichituş: – Dacă blocul electoral „Moldova Democrată” avea o majoritate parlamentară, era un alt preşedinte, dar era oare aplicat şi un alt mecanism?

Veaceslav Untilă: – Dacă „Moldova Democrată” ajungea atunci la putere, preşedintele, care era instituit de către „Moldova Democrată”, îşi îndeplinea doar funcţiile reprezentative în stat, iar persoana nr. 1 în stat avea să devină atunci nu preşedintele ţării, ci prim-ministrul.

Victor Nichituş: – Spuneaţi că în platforma electorală era stipulat că preşedintele trebuie să fie ales de întregul popor?

Veaceslav Untilă: – Da, aşa a fost şi despre asta am vorbit frecvent în campania electorală.

Victor Nichituş: – Articolul 40, citez: „Libertatea întrunirilor, mitingurile, manifestaţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme”. Cîteodată însă revoluţiile…

Veaceslav Untilă: – Şi revoluţiile pot fi paşnice, cu respectarea normelor democratice. Eu stau însă şi mă întreb: cîtă răbdare poate avea totuşi poporul nostru? Cam ce ar trebui să se mai întîmple ca, totuşi, într-un fel, să se înţeleagă că avem şi noi drepturi pe care trebuie să le apărăm?

Ne-am dori ca tinerii să fie mai activi şi să-şi cunoască drepturile

Interviu cu Angel Agache, preşedintele Forului „Noua Moldovă”

Victor Nichituş: – Continuăm seria noastră de interviuri la tema “Drepturile omului” avîndu-l drept invitat de preşedintele forului „Noua Moldovă” domnul Angel Agache. M-am gîndit că ar fi bine să abordez dintr-o altă perspectivă problema “Drepturilor omului”. Dacă despre drepturile omului se vorbeşte foarte mult, dacă deja Parlamentul Republicii Moldova a semnat o declaraţie vizavi de respectarea drepturilor omului, dacă se fac multe, multe lucruri pentru despre respectarea drepturilor omului, în schimb se vorbeşte foarte puţin despre politica respectării drepturilor tinerilor în Republica Moldova. De ce se întîmplă acest lucru?

Angel Agache: – De fapt, trebuie să încep în primul rînd, cu declaraţia universală a drepturilor omului, cu art. Nr. 1, acolo unde se indică că toate fiinţele umane se nasc libere, cu deplină demnitate, că sînt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă. Cred că nu sînt singurul care constată, cu regret, că în Moldova acest lucru nu se întîmplă.

Victor Nichituş: – Spuneam că drepturile omului nu sînt respectate, nu sînt respectate nici drepturile tinerilor. Vrea să vă întreb dacă nu cumva situaţia e şi mai gravă – tinerii sînt folosiţi doar aşa, ca un fel de masă de manevră pentru a lipi afişe în timpul campaniilor electorale?

Angel Agache: – Trebuie să pornim de la trista constatare că, de fapt, tinerii nu-şi prea cunosc drepturile. Asta, în primul rînd. Într-al doilea rînd, drepturile lor nu sînt respectate şi, aşa cu se constată cu uşurinţă, într-adevăr, ei sînt folosiţi dintr-o campanie în alta, pentru a încleia aceste afişe, pentru a face agitaţie electorală în favoarea unor persoane sau a unor partide. Altfel zis, tinerii noştri pot face parte doar din echipa de zgomote, fără a li se oferi însă posibilitatea de a lua anumite decizii.

Victor Nichituş: – Uneori se face impresia că partidele politice îşi organizează aceste aripi tinereşti doar pentru a bifa undeva faptul că, noua generaţie are reprezentare în formaţiunea politică respectivă. E un fel de modă, dar numai atît. După părerea ta, Angel Agache, există la noi un partid care cu adevărat ţine cont de interesele tinerilor?

Angel Agache: – Îmi vine destul de greu să confirm existenţa unui asemenea partid, unul care ar dori la modul sincer promovarea tinerilor, inclusiv prin includerea acestora în diferite structuri. Dar această stare de lucruri nu poate continua la nesfîrşit, Moldova are nevoie de o schimbare, de o nouă mentalitate, de aceşti tineri care, doreşte sau nu cineva, ei totşi reprezintă viitoarea clasă politică. Îndrăznesc chiar să spun că Republica Moldova are nevoie de un partid nou, care să poată promova nume noi, tineri care sau afirmat deja în diverse domenii de activitate.

Victor Nichituş: – Care ar fi, după părerea ta, drepturile încălcate frecvent în Republica Moldova?

Angel Agache: – În principiu e vorba de toate drepturile şi libertăţile omului, inclusiv dreptul la libera exprimare, dreptul la asistenţă medicală, dreptul persoanelor aflate în detenţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul copiilor de a nu fiexpuşi violenţei, dreptul la inviolabilitatea proprietăţii, la inviolabilitatea vieţii private, accesul la informaţie cu preponderenţă în raport cu instituţiile de stat. Lista poate fi continuată, dar oricum ea nu rămîne decît o simplă constatare, fără a se depune anumite eforturi pentru a o transforma într-o listă a priorităţilor în politica promovată de stat.

Victor Nichituş: – Ca să ne abatem puţin de la subiectul de bază, în calitatea ta de preşedinte al Forului „Noua Moldovă” aş vrea surtă definiţie pentru organizaţia pe care o conduci.

Angel Agache: – Forul tinerilor “Noua Moldovă” este o asociaţie neguvernamentală şi întruneşte tineri lideri care s-au afirmat în diverse domenii, începînd cu ştiinţa şi continuînd cu sfera afacerilor, bunăoară. Forul tinerilor, de fapt, promovează cîteva proiecte importante pentru societate cum ar fi educaţia civică a tinerilor, participarea tinerilor în procesul de luarea a deciziilor atît la nivel local, cît şi naţional. “Noua Moldovă” la fel doreşte stabilirea de relaţiile cu mulţi parteneri din ţările europene, împreună cu care promovăm o politică de tineret adecvată timpurilor de astăzi.

Victor Nichituş: – Nu se poate admite ca pe baza forului tinerilor “Noua Moldovă” mîine-poimîine să avem un partid al tineretului din Moldova?

Angel Agache: – Cel puţin pe termen imediat nu avem un asemenea scop, dar nimic nu este exclus în această viaţă. Cu atît mai mult cu cît ultimele sondaje ca arată că cetăţenii Moldovei doresc o asemenea schimbare, o nouă elită politică.

Victor Nichituş: – O legislaţie bine pusă la punct lasă loc destul pentru un şir de legi care vizează direct tineretul. Ar trebui să existe şi la noi asemenea legi. Dacă sînt, de ce nu lucrează ele?

Angel Agache: – De fapt, aceste legi există, dar ele nu funcţionează. Vina nu aparţine statului în mod exclusiv. Tinerii nu-şi cunosc drepturile, nu cunosc aceste legi. Aceste sînt, de fapt, adoptate de Parlament cu mai mulţi ani în urmă – vorbesc despre legea cu privire la tineret aprobată în 1999, vorbesc despre strategia naţională în domeniul politicii de tineret, despre programul naţional de promovare a politicii de tineret -, dar care, în fond, sînt doar texte trecute pe hîrtie şi mai mult nimic.

Victor Nichituş: – Sînt lucruri despre care ar trebui să ne gîndim din ce în ce mai des, sînt lucruri la care aleşii noştri, deputaţii noştri ar trebuie să atragă mai multă atenţie.

Angel Agache: – Este adevărat. Cred că la Cişinău Constituţia este citită de foarte puţini tineri. În plus tot tinerii sînt cei care nu prea au bani pentru a cumpăra “Monitorul oficial”, buletinul în care sînt publicate inclusiv legile care îi privesc pe ei.
La capătul acestui dialog vreau să vin cu un apel adresat tinerilor. De fapt e un prilej de a-mi exprima dorinţa ca tinerii noştri să devină mai activi, să dea dovadă de mai mult interes pentru a-şi cunoaşte drepturile. Sînt drepturi care le aparţin şi care determină gradul nostru de libertate.

Cultura şi drepturile omului

Dialog cu scriitorul Mihail Gh. Ciubotaru

Victor Nichituş: – De la o vreme discuţiile referitoare la importanţa respectării drepturilor omului în ţara noastră ţin capul de afiş atît în dezbaterile parlamentare cît şi în discuţiile forurilor societăţii civile.
Vorbind despre drepturile omului începem să conştientizăm că sînt importante atît drepturile care ţin de dezvoltarea socio-profesională a unui individ dar şi acele drepturi care pun în discuţie calitatea serviciilor medicale la care cetăţeanul Republicii Moldova are acces. Reprezentanţii presei vor spune că drepturile cetăţeneşti referitoare la libertatea presei şi libera cisculaţie a informaţiei prevalează în faţa drepturilor la o justiţie corectă, cei săraci şi necăjiţi vor spune că dreptul la un loc de muncă retribuit satisfăcător este mai important. Vom încerca în dezbaterea radiofonică de astăzi să privim drepturile omului dintr-un alt punct de vedere şi anume cel al unui om de cultură. Acesta este motivul pentru care invitatatul nostru este scriitorul Mihail Gheorghe Ciubotaru, cel care într-o perioadă de timp a administrat destinele culturii moldoveneşti. Domnule ministru, vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia noastră de a participa la această discuţie publică referitoare la drepturile omului văzute din punctul de vedere al oamenilor de cultură.

Mihail Gheorghe Ciubotaru: – A vorbi despre drepturile culturale ale cetăţenilor este ca şi cum ai vorbi într-o peşteră vastă, ori nu îţi vor ajunge cuvintele necesare pentru a argumenta necesitatea actului cultural de calitate destinat maselor largi ale populaţie ori cuvintele nu vor ajunge pînă la cei care trebuie să diriguiască destinele culturale ale ţării. A vorbi despre cultură într-o perioadă numită de tranziţie, este un act de mare curaj. Dacă vom încerca să descifrăm această sintagmă – perioadă de tranziţie – va trebui să ne punem o serie de întrebări şi în primul rînd aceea referitoare la destinaţia tranzitării. Am învăţat cu toţii la orele de fizică, în clasele de gimnaziu, că dacă pleci dintr-un punct A, trebuie să ajungi la un punct B. Există deci o finalitate bine definită atît în timp cît şi în spaţiu. Spre nefericirea noastră această tranziţie pare a fi infinită în timp iar finalitatea enunţată, ceea a integrării europene depinde de schimbările de mentalitate care trebuie să aibă loc atît la nivelul elitei politice cît şi la nivelul maselor. Nefericirea constă în faptul că elitele politice nu au înţeles că schimbările de mentalitate survin doar în urma actului de cultură de bună calitate. Acest verb, plin de încărcătură politică, presupune o trecere, de la un nivel calitativ inferior, spre un alt nivel calitativ, superior primului. Istoria, ingrată de felul ei, este cea care a făcut posibil ca atunci cînd vorbim despre perioada de tranziţie contemporană, în mijlocul căreia ne aflăm cu toţii, să facem trimitere la necazurile cu care ne confruntăm, lipsa unui act cultural calitativ, lipsa unor fonduri bugetare cît de cît satisfăcătoare pentru actul cultural, prezenţa culturii în calitate de cenuşăreasă a societăţii în general. De aceea, atunci cînd se vorbeşte despre drepturile omului, se uită că omul nu trăieşte numai cu pîine dar şi cu hrană spirituală. La asta asta se gîndea Dimitrie Cantemir atunci cînd scria că moldovenii nu se trag la carte. Şi poate pentru ca tranziţia noastră să aibă finalitate ar fi bine ca noi cu toţii să ne tragem spre carte şi spre actul cultural de calitate.

Victor Nichituş: – Rămîneţi a fi pentru mulţi, dincolo de scriitorul Mihai Gheorghe Ciubotaru, rămîneţi a fi ministrul culturii, cel care a avut posibilitatea să pună umărul în clipe grele, cel pentru care cuvîntul, odată dat, contează. Ştiut lucru e acela că puterea coprupe, e greu să te ţii de cuvînt atunci cînd pe lîngă tine stă şi puterea?

Mihail Gheorghe Ciubotaru: – Puterea e un lucru gingaş, care trebuie manevrat cu atenţie, poate să se spargă în mîinile tale şi să ţi se scurgă printre degete, dar şi poate, să te rănească, molipsindu-te. A fi ministrul culturii în perioada de tranziţie e cel mai dureros lucru. Vezi necesităţile, vezi şi resursele, şi vezi cum ţi se spune „nu” tuturor doleanţelor tale. E poate mai uşor pentru cei care ştiu să închidă ochi, sau pentru cei care nu au ochi să vadă. Atunci însă cînd ai ochi de văzut şi vezi, atunci pur şi simplu te doare inima că nu ai posibilitatea de a stopa ceea ce se dărîmă. Am fost zilele trecute în satul meu, am vrut să fac o donaţie de carte bibliotecii săteşti, mi-au spus că nu mai există bibliotecă. Există în schimb mai multe baruri. Şi mă întreb oare cum putem să rămînem cu ochii închişi şi să nu vedem cum cetăţenii noştrii încet şi sigur alunecă pe panta alcoolului, cum am putut să stăm cu ochii închişi şi să fim de acord să transformăm „Luminiţele” de odinioară în birturile de astăzi?
Cum este oare posibil ca un om cu talentul şi erudiţia lui Nicolae Răileanu să i se spună să elibereze funcţia? Iată că este posibil. Înseamnă că posibilitatea ca puterea să te corupă devine cu atît mai mare cu cît ai ochii închişi şi nu vezi cum dispar bibliotecile şi nu vezi cum dispar oamenii de mare talent. Poate că dreptul cetăţeanului de a avea acces la crîşmă este mai important decît dreptul omului de a avea acces la căminul cultural. Înainte, nimeni nu îşi punea problema drepturilor omului, nici nu se vorbea atît de mult despre drepturile omului ca acum. Pentru că atunci aceste drepturi existau în realitate. În prezent avem o mulţime de dezbateri despre drepturile omului, o mulţime de discuţii despre necesitatea de a respecta drepturile omului. Şi asta pentru că în prezent, ele sînt doar pe hîrtie.
Cred că drepturile omului sînt în strînsă legătură cu obligaţiile acestuia şi nu este firesc să se vorbească doar despre drepturi şi nici un cuvînt despre obligaţiile cetăţeneşti. Obligaţii simple, ca acela de aţi face bine lucrul pe care îl faci, ca acela de a fi cinstit şi moral. Obligaţii care ţin de modul de comportament în societate, de cei şapte ani de-acasă. A avea drepturi înseamnă a avea responsabilitate, a fi responsabil este însă o calitate pe cale de dispariţie, deocamdată. Atunci cînd vom avea responsabilitate unul faţă de celălalt, şi vom da dovadă de responsabilitate în faţa obligaţiilor care ne revin, abia atunci vom putea vorbi despre o cultură a drepturilor omului în ţara noastră. Abia atunci tranziţia despre care vorbeam va avea un punct de destinaţie iar acea finalitate va fi spre folosul tuturor cetăţenilor.

Putem cere patriotism din partea cetăţenilor dacă statul nu-şi respectă obligaţiunile asumate?

Dialog cu Dumitru Braghiş, deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Victor Nichituş: – Sînteţi cunoscut de către populaţie, domnule deputat Braghiş, ca fiind singurul prim-ministru care v-aţi gîndit la nevoile vitale ale cetăţenilor, iar urmare a gîndului dumneavoastră a fost fapta. Aţi fost cel care aţi dispus ca salariile şi pensiile să fie date la timp. Era un drept al cetăţenilor – acela de a primii salariul şi pensia în timp util, un drept care era încălcat sistematic. Cum oare e posibil ca drepturile omului să fie încălcate în mod sistematic?

Dumitru Braghiş: – Drepturile cetăţenilor acestei ţări sînt de cele mai multe ori respectate doar pe hîrtie. Şi chiar dacă reprezentanţii de vîrf ai eşaloanelor puterii semnează documente oficiale prin care îşi asumă obligaţia de a respecta drepturile omului, acele documente rămîn a fi scoase din sertare şi aduse în faţa cetăţeanului doar în momentele în care presiunea organizaţiilor internaţionale şi a societăţii civile este prea mare. Puterea de astăzi îşi aduce aminte de drepturile omului doar atunci cînd Republica Moldova mai pierde un proces la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, semn că distanţa dintre drepturile cetăţeneşti înscrise în Constituţie şi punerea lor în practica de fiecare zi este uriaşă. Gîndul la nevoile de fiecare zi ale simplului cetăţean a fost cel care m-a călăuzit în activitatea mea în fruntea cabinetului de miniştri. Oamenii simpli, cei care primeau salariile şi pensiile cu mari întîrzieri, erau aceia care aveau de făcut faţă grijilor cotidiene. Ei sînt cei care acordă votul de încredere unui prim-ministru, ei sînt cei care pot face deosebirea dintre grîu şi neghină. Sărăcia, creşterea preţurilor, corupţia sau viitorul copiilor sînt îngrijorări care nu dispar din mintea omului simplu. Faptul că partidele politice nu au avut incluse aceste tematici în discursul lor politic a făcut posibilă venirea la putere a actualului partid de guvernămînt, partid care a ştiut să folosească grijile şi temerile cetăţeanului în folosul său. Drepturile omului sînt şi în prezent încălcate în mod sistematic de către autorităţile comuniste. Acest lucru se observă urmărind numărul de procese pe care ţara noastră le pierde la Strasbourg. Este absolut ruşinos ca propriii cetăţeni să îşi dea în judecată autorităţile statale pentru că acestea încalcă drepturile cetăţeneşti înscrise în Constituţie. Cum mai putem cere ca locuitorii Moldovei să dea dovadă de patriotism şi de spirit civic, atunci cînd autorităţile statale îşi încalcă obligaţiunile asumate faţă de cetăţean.

Victor Nichituş: – Cred că este vorba de o deficienţă a sistemului electoral din ţara noastră. E posibil ca respectul faţă de cetăţeanul simplu să crească atunci cînd populaţia şi-ar alege reprezentanţii în mod direct şi nu o listă înaintată de un partid politic.

Dumitru Braghiş: – Este exact şi esenţa articolului doi din Constituţia Republicii Moldova, articol care vorbeşte despre suveranitatea poporului. În spiritul acestei suveranităţi a cetăţenilor în ţara noastră şi nu a unui partid sau a unei ideologii anume am înaintat spre examinare Parlamentului o serie de modificări ale Codului Electoral. Propuneam un sistem electoral mixt în care atît cetăţeanul, cît şi partidele să poată să îşi desemneze reprezentanţii în forul suprem legislativ. Ca argument în sprijinul acestor modificări aduceam faptul că va creşte responsabilitatea deputaţilor faţă de cetăţeni atunci cînd cetăţeanul ar avea posibilitatea să îşi aleagă deputaţii în mod direct. Mai multe circumscripţii electorale ar face posibilă un mai mare grad de reprezentativitate a intereselor cetăţenilor în Parlament şi ar face posibilă o comunicare mai strînsă dintre populaţie şi putere. În acest moment ne confruntăm cu lipsa de comunicare dintre putere şi cetăţean, interesele simple ale cetăţenilor nefiind prezente în forul suprem legislativ din ţara noastră. De cele mai multe ori interesele cetăţeanului intră în conflict cu interesele înguste ale partidelor politice, interese care coincid, de cele mai multe ori, doar cu interesele liderului acestui grup politic. De aici rezultă şi selecţia pe care liderul politic o face la alcătuirea listei electorale a partidului.

Victor Nichituş: – Ceea ce spuneţi ne face să credem că partidele politice de cele mai multe ori îşi urmăresc propriile interese şi nu respectarea unor angajamente asumate în faţa populaţiei.

Dumitru Braghiş: – A respecta o promisiune făcută cetăţenilor este o datorie morală pe care ar trebui să o aibă fiecare politician. În viaţa politică moldovenească nu există norme morale. Lipsa moralităţii în politică face posibilă încălcarea drepturilor cetăţeneşti ale populaţiei. Sondajele de opinie şi tendinţele de neparticipare la vot a cetăţenilor vorbesc despre faptul că electoratul sancţionează în acest mod tocmai lipsa de moralitate din spaţiul politic moldovenesc. Oamenii simpli au observat că nu există la ora actuală un partid politic care să le apere drepturile şi interesele lor. Populaţia aşteaptă un partid politic care să militeze pentru asigurarea echilibrului social şi a păcii civice, un partid aproape de nevoile oamenilor.
Tocmai pe această undă a aşteptărilor populaţiei a apărut grupul de iniţiativă pentru constituirea Partidului Democraţiei Sociale.

Victor Nichituş: – Se pare că tocmai lipsa unei democraţii sociale în ţara noastră a făcut posibilă pierderea de către populaţie a speranţei într-un viitor mai bun şi face posibilă încălcarea drepturilor omului în ţara noastră.

Dumitru Braghiş: – Partidele politice existente prezintă metehne preluate din experienţa regimului comunist de tip autoritar. Elitele politice nu au fost în stare să depăşească aceste metehne şi să însuşească principiile democratice de comportament atît în relaţia cu membrii de partid, cît şi cu populaţia ţării. Grupul de iniţiativă este convins că un partid al democraţiei sociale trebuie să reprezinte interesele cetăţenilor ţării, pentru a propune programe competente, coerente şi eficiente pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă ţara. Credem că numai atunci cînd Moldova va deveni competitivă, cînd va exista în ţara noastră o economie competitivă, dar şi un sistem social competitiv, vom avea dreptul moral de a cere locuitorilor ţării noastre să dea dovadă de patriotism.

Ai noştri, poţi să-i dai cu dust: stau în casă şi tac

Dialog cu Nicolae Andronic, Preşedintele Partidului Popular Republican

Victor Nichituş: – Dle Andronic, vreau să vorbim despre drepturile omului în Republica Moldova şi pornim iarăşi de la un sondaj sociologic realizat acum un an, în care se susţinea că în Moldova „drepturile omului sînt încălcate în mod sistematic”. Vă întreb pe dvs., dle Andronic, ca un om care v-aţi ocupat şi în Parlament, şi în Guvern de problematica juridică. De ce totuşi în Moldova drepturile omului se încalcă în mod sistematic?

Nicolae Andronic: – Sistematic e prea tare spus, dar vom încerca să vorbim totuşi despre ceea ce se întîmplă în Republica Moldova. Drepturile principale care sînt încălcate astăzi în Moldova ţin de dreptul la viaţă liberă, dreptul la muncă, dreptul la o viaţă decentă, dreptul la un salariu ş.a.m.d. Deci, dacă vedem că ni se respectă drepturile de a ţine sărbătorile – cele religioase şi cele lumeşti, celelalte drepturi sînt încălcate flagrant. Deci această situaţie depinde de guvernanţi. Altceva că cetăţenii, în marea lor majoritate, nu au citit Constituţia şi cred că nici nu cunosc aceste drepturi. Altfel zis, dacă şi le-ar cunoaşte, atunci ar cere îndeplinirea lor. Iată părerea mea la momentul actual. Deci cele mai mari drepturi sînt, repet, ca să avem şi tematică de pornire: dreptul la muncă, dreptul la un salariu decent, dreptul la o viaţă decentă, deci mai mult ce ţine de drepturile în domeniul economic – astea sînt datele problemei pentru Republica Moldova.
Victor Nichituş: – Dar din cîte am înţeles eu de la avocatul Vitalie Nagacevschi, care a cîştigat o sumedenie de procese împotriva Republicii Moldova, nu se prea recomandă ca cineva să meargă la Curtea Europeană sesizînd-o asupra unor cazuri de nerespectare a unor drepturi cu caracter economic. Prioritate li se dă celor cu iz politic.

N.A.: – La Curtea de la Strasbourg stau adesea nişte europeni care operează cu alte valori. Eu, de exemplu, am fost omul, caruia i-a fost interceptată ilegal discuţia telefonică cu un ambasador prin ’96, ca mai apoi aceste discuţii să fie date pe postul Televiziunii Naţionale. Eu cred că acest caz putea fi cîştigat cu brio la Curtea Europeană. Dar ei aşteaptă anume încălcări de astea mici. Judecătorii acolo nu au probleme de felul celor pe care le avem noi. Omul nu poate ajunge chiar atît de uşor la Curtea Europeană, omul n-are bani să i se adreseze chiar aceluiaşi avocat Nagacevschi, care de fapt, multe le face din entuziasm. Alţii însă cer bani din start şi de aceea cazurile acestea nu ajung la Curtea Europeană. Cu toate că pentru Moldova ele au efecte dezastruoase. Din această cauză pleacă oamenii din ţară, ei nu-şi pot găsi locul aici, în ţară, ca să vorbim acuma de lucrurile care interesează astăzi Europa. Ei au mers mult prea departe ca să ne înţeleagă pe noi.

V.N.: – Ei sînt de acuma într-o epocă postmodernistă, ei deja au depăşit modernitatea, iar noi sîntem undeva la începutul modernităţii sau normalităţii, ca să zic aşa.

N.A.:– Ar fi un lucru foarte bun dacă aţi încerca să organizaţi într-o zi o emisiune în direct cu nişte cetăţeni de la sate ca să vedeţi care sînt problemele lor şi atunci vor dispare de la sine unele întrebări de ce şi ce face Europa şi de ce nu facem noi ca europenii. Deunăzi l-am întrebat pe un domn din raionul Orhei „Ce ziare citiţi?” El mi-a spus că ei nu citesc ziare, deoarece poşta lor nu lucrează şi nimeni nu se abonează. Ziarele nu sînt duse în sate. Despre ce fel de drepturi ale omului mai putem vorbi în cazul acesta? Acum se vor ciocni de scumpirile la gaze şi la energia electrică, şi e un prilej de a vedea, în comparaţie cu alte state, care e situaţia la noi. De exemplu, în România s-au scumpit gazele cu 17 la sută, guvernul nu a căutat să identifice vinovatul, deci Rusia sau cine ar fi? Guvernul s-a aşezat şi a elaborat un mecanism real de compensare a diferenţelor, dar este vorba de un executiv preocupat cît de cît de respectarea dreptului la o viaţă decentă.

V.N.: – Dle Andronic, în art. 2 din Constituţia ţării, şi eu întotdeauna am scos în evidenţă acest articol 2,se spune următoarele: suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative în formele stabilite de Constituţie. Alin. 2 „Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”. Dacă noi sîntem poporul şi noi sîntem suverani în ţara asta, aşa interpretez eu acest articol al 2-lea, înseamnă că cei care se află la guvernare, cei care sînt deputaţi, cei care ne administrează destinul, ei, de fapt, sînt în slujba noastră. Aşa înţeleg eu, cel puţin. Vă întreb acum pe dvs. dacă cei care sînt în slujba noastră nu întotdeauna caută să facă bine pentru noi, cum atunci avem noi, poporul, posibilitatea de a-i trage la răspundere, de a-i trage de urechi pe cei care administrează greşit?

N.A.: – Dle Nichituş, vreau să vă împărtăşc nişte sentimente pe care le-am trăit atunci, că am contribuit şi eu la această Constituţie. Noi scriam, cu mare încredere aceste rînduri ale articolului, cu speranţa că nu se va mai întoarce situaţia cînd Partidul Comunist al Uniunii Sovietice era unicul conducător şi exprima voinţa poporului, cînd din numele poporului se făceau toate. Spre regret, am ajuns la ceea ce am ajuns şi acest articol din Constituţie este cu totul călcat în picioare de către actuala guvernare, care conduce din numele poporului. Şi poporul, dacă e să vorbim teoretic, are cîteva posibilităţi să-şi realizeze acest drept exprimat în Constituţie: să iasă la alegeri şi să voteze corect sau să iniţieze un referendum. A fost un partid care a colectat semnături, dar guvernarea nu a recunoscut aceste semnături. Este clar că a fost călcată în picioare voinţa unei mari majorităţi a populaţiei. Trebuie să lămurim cetăţenilor drepturile lor. Chiar şi în Rusia, care ne părea nouă, că este o ţară înapoiată, cu nişte oameni care adică stau şi beau votcă din ceainic, oamenii îşi apără drepturile: dacă nu le plătesc salarii, dacă-şi bat joc de administraţia teritorială, vedeţi la TV, iese oamenii la grevă şi-şi cer drepturile. Ai noştri, poţi să-i dai cu dust, poţi să-i calci în picioare – stau prin case şi nu încearcă să-şi exprime deschis părerea. Toţi sînt speriaţi.

V.N.: – Sau poate sînt indiferenţi, dle Andronic?

N.A.: – Putem spune că partea cea mai activă a plecat peste hotare, ea a protestat, de fapt aceia sînt protestatarii noştri, care au plecat peste hotare din această ţară, deoarece nu şi-au putut găsi de lucru. Ceilalţi sînt pur şi simplu speriaţi, ţinuţi într-o îndobitocire, prin mijloacele de informare în masă. Eu cred că şi răbdarea are malurile ei, şi cetăţenii acestei republici au demonstrat de cîteva ori că pot să-şi apere drepturile în situaţii de criză.

V.N.: – Dle Andronic, Dumneavoastră sînteţi liderul unui partid care deja acţionează în teritoriu. Dincolo de a activa în teritoriu, ce mai face partidul pe care-l conduceţi?

N.A.: – Partidul face bine. Noi, la congres, am convenit că ar trebui să schimbăm şi doctrina, ne-am aliniat la o doctrină a mentalităţii acestei populaţii. Am schimbat denumirea şi, după ce am pus la loc cuvenit lucrurile formale, am mers în teritoriu. Noi avem partide care stau la Chişinău, lîngă Ştefan cel Mare şi discută cu zece oameni. Pe mine nu mă interesează o asemenea politică. Eu sînt om pragmatic, am 46 de ani şi cred eu că a venit timpul cînd trebuie să ne gîndim cu toţii ce lăsăm pe acest pămînt. Îmi dau seama că în 2009 o să am 50 şi că aţi trebuie să cresc o generaţie de politicieni pentru a-i antrena în viaţa politică. La această oră avem o ruptură mare între generaţiile politice – este Lucinschi, Snegur, Voronin care au peste 60 – şi este o parte mare a tineretului care spune: daţi-ne puterea, că noi am făcut studii la Cluj. Am vorbit deunăzi cu o organizaţie de tineret ca la sfîrşit să fiu întrebat: dle Andronic, dar ce program aveţi în domeniul cutare, cutare… pentru tineret? Şi am spus: eu v-am chemat încoace, nu în campanie electorală ca să vă pun la lipit afişe. Eu vreau să ne aşezăm la o masă împreună cu voi şi să elaborăm programele ce ţin de domeniul tineretului. Voi sînteţi cei care cunoaşteţi mai bine aceste probleme.
Oamenii noştri nu mai au nici dorinţa, nici posibilitatea să mai aştepte cum au aşteptat 15 ani să li se îmbunătăţească condiţiile de trai. Noi am îmbătrînit tot aşteptînd. De aceea cred că pragmatismul trebuie să fie pus în capul mesei. Sînt o mulţime de oameni care pot şi ştiu cum se conduce o ţară, cum se conduce un minister, deoarece una este să piui un ministru în funcţie care nu ştie, de exemplu, că subalternii lui au nevoie de salarii, de apartamente şi de multe alte lucruri, pe lîngă faptul ca să mai elaboreze nişte documente. Acesta este lucrul nostru principal în teritoriu – identificarea oamenilor care gîndesc, care au materie cenuşie.

O lege care face mai clară relaţia dintre medic şi pacient

Victor Nichituş: – Tematica discuţiei radiofonice de astăzi într-un cadru mai larg drepturile omului la servicii medicale de calitate. Invitaţii în studioul postului de radio Nova, deputatul Partidului Social Liberal, doamna doctor Valentina Holban, membru al Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, şi doctorul Valeriu Sava, autorul legii cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacienţilor. Sondajul sociologic realizat în sprijinul implementării Planului Naţional
de Acţiuni în implementarea drepturilor omului, ne arată că 50 la sută din respondenţi califica negativ respectarea dreptului omului cît priveşte accesul la servicii medicale eficiente şi de calitate.

Valentina Holban: – Este desigur dreptul fiecărui cetăţean de a îşi expune punctele de vedere referitoarte la serviciile oferite de către stat. Consider însă că populaţia cade în acest caz victimă lipsei de informaţie referitoare la serviciile pe care le oferă statul după recenta reformă în medicină. Trecerea la serviiciile de asistenţă medicală prin asigurare nu presupune faptul că odată ce ai asigurare medicală instituţia medicală îţi poate oferi toate serviciile gratis. O serie intreagă de servicii medicale de investigaţie costă mult mai mult decît costul unei poliţe de asigurare. Este greşită ideea vehiculată în cadrul unor campanii mediatice, că odată ce ţi-ai procurat poliţa serviciile medicale vor fi gratuite. Este gratuit un minimum de servicii medicale pe care statul în acest moment le poate oferi cetăţenilor săi. De faptul că populaţia este nemulţumită de serviciile medicale oferite de catre stat se face vinovată în primul rînd mass-media care nu a reuşit să aducă la cunoştiinţa populaţiei realităţile din domeniul medicienei prin asigurare.

Valeriu Sava: – Privind accesul la sănătate al populaţiei ca un drept al omului, alături de dreptul la viaţă, dreptul la muncă sau dreptul la un salariu decent, putem spune ca acest drept este unul de o importanţă majoră pentru ţara în care trăim.
Nu trebuie să fie pentru nimeni un secret faptul că nivelul de sănătate a populaţiei este un factor aflat în stîrinsă legatura cu creşterea economică pe care o înregistrează la anumite etape o societate. O populaţie mai sănătoasă poate face mai rapid un salt economic, o populaţie sănătoasă poate avea un indice demografic mai bun, ceea ce înseamnă că viitorul populaţiei acelei ţării este asigurat. Desigur dreptul cetăţeanului la servicii medicale de calitate este unul care trebuie să fie asigurat în ţara noastră, este un drept care, la momentul actual, poate fi realizat prin intermediul ultimelor reforme operate în sectorul medical.
Trebuie de spus că Parlamentul a adoptat legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacienţilor, lege la care am avut posibilitatea s contribui. Este o lege în care este expus punctul de vedere al cetăţeanului asupra serviciilor medicale dar şi o lege prin care medicii la rîndul lor îşi exprimă doleanţele vis-a-vis de pacienţi, o lege care stabileşte pentru prima oară în ţara noastră relaţiile care trebuie să existe între pacient şi cadrul medical, relaţii reciproc avantajoase.

Victor Nichituş: – Avantajoase doar pentru o singură parte, pentru partea care are bisturiul în mînă. Ce facem în cazul în care medicul este pus în situaţia de a accepta o serie de avantaje materiale din partea pacientului ? Ce ne puteţi spune despre dreptul moral al pacientului care, din mare respect pentru munca atît de migăloasă a unui cadrul medical, vine la doctor cu o găină sub braţ? Şi ce ne facem cu acei medici care, lăsînd ruşinea la o parte, îşi pun singuri un preţ pe care îl şi percep?

Valeriu Sava: – Este un fenomen negativ de care trebuie să se ocupe organele abilitate. Nu-i poţi face nimic unui cetăţean care vrea într-un fel oarecare, fie el şi material, să-si mulţumească binefăcătorul. Important este ca cel care a depus jurîmintul lui Hipocrate să nu impună sau să condiţioneze calitatea serviciilor medicale de obţinerea unor beneficii de pe urma pacientului. Relaţiile pacient – medic sînt delicate. O injecţie, la prima vedere, este dureroasă, dar este la fel de necesară. Relaţia medic – pacient se clădeşte în primul rind pe încredere, trebuie să ai încredere în cel care îţi propune tratamentul medicamentos şi să faci eforturile necesare pentru a urma tratamentul, chiar dacă acesta este unul costisitor sau dureros. Pacienţii care au încredere în medicul lor respectă indicaţiile acestuia. Desigur, cadrele medicale trebuie să dea dovadă de respect faţă de pacienţi şi să ţină seama de toate particularităţile bolnavilor. Fenomenul corupţiei în instituţiile medicale din ţara noastră este unul care încă nu a fost analizat în amanunt, nu ştim cine din punct de vedere etic este mai vinovat: cel care oferă un buchet de trandafiri pentru că i-a fost salvată viaţa sau cel care aşteaptă un multumesc pentru o viaţă pe care tocmai a savat-o? Poate cineva stabili preţul unei vieţi omeneşti?

Valentina Holban: – O viaţă de om costă evident mult mai mult decît un buchet de trandafiri, dar s-ar putea ca uneori un buchet de trandafiri să fie mult mai preţios pentru un cadru medical decît orice altceva. Un lucru e clar, salariile cadrelor medicale sînt mici şi nu acoperă acea activitate de zi cu zi desfăşurată pentru salvarea vieţilor omeneşti. Am rămas profund indignată pentru faptul că nu s-a discutat despre o eventuală mărire a salariului mediciilor. Personal consider că statul poate da o dovadă de respect pentru truda de fiecare zi a medicilor prin o atenţie mai sporită faţă de necesităţile pe care le au cadrele medicale. Un salariu mai mare pentru medici poate fi un mijloc de prevenire a fenomenului de corupere a procesului medical din ţara noastră.

Victor Nichituş: – Aţi pus umarul, domnule doctor Valeriu Sava, şi la elaborarea legii cu privire la medicina prin asigurare. Uneori
de la ideia principală lucrurile se mai abat. A fost valabil acest lucru şi în cazul implementării medicinei prin asigurare?

Valeriu Sava: – Ma număr printre cei care am stat la originea legii cu privire la medicina prin asigurare, lege care, ca oricare alta, a trecut prin furcile caudine ale compromisului parlamentar. Implementarea unor politici statale se face ca rezultat al compromisului existent la un moment dat între actorii politici ai momentului. Este dat de la Dumnezeu să ne auzim unii pe alţii şi împreună, mai lăsînd unul de la altul, prin compromis aşadar, să punem în practică ideiile care sa scoată ţara din impas. Nu mai sintem în plin ev şocialist, atunci cind statul putea să-şi permită sa promoveze politici de sănătate costisitoare pentru întreaga populaţie. Ne aflăm în plină epocă de tranziţie de la un sistem de valori la un alt sistem de valori, iar valoarea supremă, omul, trebuie vindecat cu ceea ce avem. Implementarea medicinei prin asigurare are costuri eficiente şi e clădită pe principiul solidarităţii sociale, lucru de care acum în Moldova avem foarte multă nevoie. Nu s-a conştientizat încă de către toţi cetăţenii Republicii Moldova necesitatea solidarităţii, a solidarităţii cu cel care se află la nevoie, a solidarităţii cu cel care este mai trist decît noi – e un lucru firesc în timpuri de tranziţie cînd noile valori nu s-au aşezat. Solidaritatea socială apare atunci cînd conştient cel bogat plăteşte şi pentru cel care este mai sărac, exact cazul medicinei prin asigurare. Plătim cu toţii poliţele, dar nu toţi avem nevoie de serviciile medicale. Au însă nevoie de aceste servicii copiii, bătrînii, săracii. Neplata poliţelor de asigurare de către unii cetăţeni nu înseamnă altceva decît indiferenţa unuia faţă de altul, indiferenţă care macină societatea moldovenească.

Valentina Holban: – Legea cu privire la medicina prin asigurare a fost adoptată de legislativul precedent, însă o bună parte din amendamentele suferite de această lege au survenit şi în perioada recentă. Au fost amendamente care au survenit de la Ministerul Muncii, amendamente care au dat un plus de calitate acestei legi marcată initial de o serie de neajunsuri. Ceea ce bucură e faptul că la ziua de astăzi în cadrul Comisiei parlamentare din care fac parte există patru medici care cunoasc foarte bine problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate al ţării noastre. Noi sîntem cei care, prin votul populaţiei, sîntem delegaţi să veghem că drepturile cetăţeanului, iar în acest caz este vorba de articolul 36 din Constituţia Republicii Moldova care stipulează dreptul cetăţeanului la servicii medicale, să fie respectate. Accesul cetăţeanului la serviciile medicale de calitate se poate face atunci cînd ambele părţi interesate, medicul şi pacientul vor avea parte de reguli clare de comportament. Pentru aceasta Parlamentul moldav a votat legea cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului, legea va intra în vigoare atunci cînd va fi promulgată şi va apărea în Monitorul Oficial.

Valeriu Sava: – Este o lege care vorbeste şi despre instituţiile private, o lege care aduce pe un făgaş de normalitate cerinţele pacienţilor faţă de medici. O lege care va da posibilitate societăţii civile să monitorizeze activităţile desfăşurate în cadrul sistemului de sănătate publică, o lege care va da drepturi în plus atît pentru pacient, cît şi pentru medic.