Noi soluţii şi abordări în combaterea corupţiei

    10

    PROIECTUL

    Noi soluţii şi abordări în combaterea corupţiei”

    Proiectul „Noi soluţii şi abordări în combaterea corupţiei”, este implementat de CAPC în perioada 3 martie 2014 – 30 noiembrie 2014.

    Proiectul este susţinut financiar de Fundaţia Soros Moldova.

    Scopul Proiectului constă în crearea premiselor legislative necesare pentru implementarea efectivă a instrumentelor şi măsurilor din Convenţia civilă a Consiliului Europei împotriva corupţiei, ratificată de Republica Moldova în decembrie 2003.

    Obiectivele Proiectului sunt:

    1. evaluarea gradului de transpunere a prevederilor Convenţiei civile în legislaţia Republicii Moldova şi identificarea lacunelor legislative şi a disfuncţionalităţilor instituţionale în implementarea Convenţiei civile;

    2. preluarea bunelor practici şi a instrumentelor anticorupţie aplicate la nivel european;

    3. iniţierea procesului de perfecţionare a cadrului normativ anticorupţie în vederea creării unor noi mecanisme şi instrumente de implementare efectivă a acestuia;

    4. promovarea unor noi instrumente anticorupţie prin desfăşurarea campaniei de mediatizare.

    Activităţile proiectului vor fi îndreptate spre studiul compatibilităţii legislaţiei naţionale şi identificarea lacunelor legislative şi instituţionale, care împiedică implementarea plenară a măsurilor, metodelor şi instrumentelor anticorupţie conţinute în textul tratatelor internaţionale.

    În scopul preluării bunelor practici regionale, precum şi pentru oferirea unor recomandări şi soluţii viabile pentru Republica Moldova în contextul implementării Convenţiei civile împotriva corupţiei, va fi efectuată o vizită de studiu în România,care este şi membru al Uniunii Europene şi care a agreat şi integrat în sistemul său legislativ şi instituţional cele mai relevante măsuri anticorupţie promovate la nivel european: confiscarea administrativă, confiscarea extinsă, mecanisme de despăgubire a victimelor şi de recuperare a activelor provenite din infracţiuni etc.

    Activităţile analitice şi de studiu derulate în cadrul proiectului vor servi drept suport pentru elaborarea unui set de recomandări şi propuneri de îmbunătăţire a cadrului normativ adresate autorităţilor naţionale responsabile de promovarea politicilor şi administrarea domeniului anticorupţie (Procuratura Anticorupţie, Centrul Naţional Anticorupţie, Comisia Naţională de Integritate, Ministerul Justiţiei, comisiile parlamentare de profil).

    Procesul elaborării şi promovării recomandărilor şi propunerilor de perfecţionare a cadrului normativ se va desfăşura într-un cadru larg, cu antrenarea experţilor din partea autorităţilor publice şi din partea societăţii civile, prin activităţi de advocacy şi de mediatizare.

    Agenda vizitei de studiu
    Raport privind vizita de studiu în România

    Lista participanților la vizita de studiu,
    București, România
    07.04.2014-11.04.2014

    N/o

    Nume, prenume

    Instituția

    1.

    Bostan Galina

    Preşedinte

    Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției

    2.

    Ioniță Lilia

    Coordonator de proiecte

    Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției

    3.

    Kalughin Mariana

    Coordonator de proiecte

    Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției

    4.

    Pavlov Steluța

    Coordonator de proiecte

    Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției

    5.

    Soltan Corneliu

    Comisia Națională de Integritate

    6.

    Popescu Maria

    Şef al Direcţiei Legislaţie şi Expertiză

    Centrul Național

    Anticorupție

    7.

    Creangă Ion

    Şef al

    Direcției Generale Juridice

    Secretariatul Parlamentului

    8.

    Lupașcu Diana

    Consultant,

    Direcţia Generală Legislaţie,

    Ministerul Justiției