Acordarea ajutorului social în cele peste 50 de localități din Telenești este monitorizată de societatea civilă
La sesizarea CAPC în privința președintelui raionului Basarabeasca, inspectorii de integritate s-au adresat la Procuratură
Urmare a sesizării Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) către Autoritatea Națională de Integritate (ANI), aceasta a emis un act de constatare în privința neregulilor admise de președintele raionului Basarabeasca, atunci când și-a declarat averile pentru anii 2015-2019 și au transmis materialele la Procuratura Generală.
Acordarea ajutorului social în Rezina se află sub monitorizarea societății civile
CAPC monitorizează ajutoarele sociale
Acordarea ajutoarelor sociale în Moldova va fi observată de monitori instruiți, cu acces la un program creat pentru această activitate
Chiar dacă a fost eliberat din funcție, interesele fostului director general adjunct al AGEPI vor continua să fie verificate, la sesizarea CAPC
Chiar dacă a fost eliberat din funcție, interesele fostului director general adjunct al AGEPI vor continua să fie verificate, la sesizarea CAPC
CAPC a obținut verificarea intereselor directorului general adjunct al Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală
ANUNȚ PUBLIC privind achiziționarea serviciilor de redesign și elaborare a paginii web www.alegesanatos.md
AO „Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției” și I.P. „Clinica Juridică Universitară” solicită oferte de la persoane juridice din Republica Moldova pentru prestarea serviciilor de:
1.Redesign și elaborare a paginii web www.alegesanatos.md
2.Elaborare a unei aplicații pentru smartphone, tablete și alte dispozitive destinate consumatorilor
Neclaritățile din veniturile unor deputați „s-ar datora” faptului că aceștia au gospodării și donații care-i ajută să supraviețuiască, dar și să facă donații partidului
Oficiali din Telenești, Stefan-Vodă și Căușeni s-au ales cu plângeri pe numele lor la inspectorii de integritate
Concurs pentru contractarea a 4 monitori locali
Asociația Obștească „Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției” anunță concurs pentru contractarea a 4 monitori locali (Bălți, Telenești, Rezina, Comrat) pentru monitorizarea alocării ajutoarelor sociale de către APL, în baza Metodologiei de monitorizare a alocării ajutoarelor sociale de către Autoritățile Publice Locale (APL).