Firul justițiar se poate pierde când o țară trece de la autocrație la democrație sau când drepturile omului au fost încălcate cu zeci de ani în urmă. Dispar probe, se schimbă contextele, iar cei responsabili sunt greu de identificat. Asta nu înseamnă însă că aceste acte pot rămâne nepedepsite, iar societățile pot să se resemneze, să uite sau și, mai grav, să repete aceleași greșeli. Aici intervine un mecanism, mai puțin cunoscut, numit justiție tranzitorie. Am analizat cum se înfăptuiește acest tip de justiție, ce impact poate avea într-o societate și în ce situații poate să-l aplice Republica Moldova.
Ce reprezintă justiția tranzitorie și când este aplicată
Justiția tranzitorie sau tranzițională include un set de măsuri judiciare și non-judiciare prin care o societate încearcă să gestioneze moștenirea unor încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului. De regulă, aceasta survine ca urmare a conflictelor armate, dictaturilor sau a regimurilor autoritare. Spre deosebire de justiția clasică, justiția tranzitorie nu-și propune doar să sancționeze vinovații, dar și să reconstruiască încrederea în instituțiile statului și să prevină repetarea abuzurilor.
Experții în justiție spun că înfăptuirea justiției tranzitorii este un proces complex, mult mai amplu decât un act de justiție obișnuit.
„Actualmente, organizația noastră implementează un proiect despre justiția tranzitorie, despre care în Republica Moldova nu prea s-a vorbit până acum. Și dacă la prima vedere, atunci când vorbim de încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului din trecut, gândul ne duce la deportările sau represiunile politice din perioada sovietică, de fapt, totul e mult mai complicat. URSS, care a comis aceste abuzuri, nu mai există și, prin urmare, înfăptuirea justiției tranzitorii în acest caz întâmpină piedici de ordin internațional. De aceea, am ales să analizăm cum poate fi aplicată justiția tranzitorie în cazul statului capturat, experiență trăită de Republica Moldova, în istoria sa relativ recentă”, menționează Galina Bostan, președinta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC).
Justiția răspunde la întrebarea „A fost încălcată legea?” și stabilește vinovăția, pedeapsa și despăgubirile. Justiția tranzitorie răspunde și la întrebări suplimentare: Cum a fost posibil sistemul de abuzuri? Care au fost cauzele? Cine au fost victimele? Ce trebuie schimbat pentru ca aceste fapte să nu se repete?
„În timp ce justiția clasică analizează un dosar, un inculpat sau o infracțiune, justiția tranzitorie analizează întregul sistem, instituțiile; politicile; cultura impunității; mecanismele care au permis abuzurile. Dacă justiția clasică urmărește soluționarea litigiului, justiția tranzitorie urmărește transformarea societății”, mai precizează președinta CAPC.
Justiția tranzitorie și statul capturat. De la autocrație la democrație în secolul XXI?
Pe 8 iunie 2019, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o declarație cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului: „Toți cetățenii acestei țări sînt sufocați de corupția endemică, de furturile și privatizările ilicite din avutul public, de controlul total asupra sistemului judecătoresc, exercitat de oligarhie și de numeroasele atacuri asupra drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.”
Printre altele, Parlamentul a constatat atunci o situație extrem de gravă în domeniul justiției, al garantării și protejării drepturilor omului, atestând o profundă deteriorare a standardelor de bază la capitolul drepturi și libertăți civile, inclusiv prin tratamente degradante, tortură, deportări abuzive ale solicitanților de azil politic.
Prin aceeași declarație, legislativul a denunțat regimul oligarhic condus de liderul Partidului Democratic din Moldova (PDM) Vladimir Plahotniuc, asumându-și adoptarea de urgență a unui pachet de acte normative necesare pentru eliberarea instituțiilor capturate.
Ce a urmat după eliberarea instituțiilor captive, nu a fost, potrivit experților, înfăptuirea completă a justiției tranzitorii. Deși conducerea acestor instituții a fost demisă, iar liderul PDM a fost reținut în 2025, alte mecanisme ale justiției tranzitorii practic nu au fost aplicate.
Potrivit lui Octavian Iachimovschi, coordonatorul proiectului despre justiție tranzitorie din cadrul CAPC, în situația unui stat capturat, justiția tranzitorie nu se limitează la schimbarea guvernării. „Demiterea conducerii instituțiilor capturate nu reprezintă înfăptuirea justiției tranzitorii. Aceasta trebuie să cuprindă mecanisme prin care societățile clarifică și recunosc abuzurile sistemice, păstrează memoria persoanelor afectate și construiesc garanții pentru prevenirea repetării”, explică Octavian Iachimovschi
Altfel spus, în cazul statului capturat, asta ar însemna: documentarea capturării instituțiilor și a abuzurilor comise, investigarea și tragerea la răspundere a persoanelor responsabile de corupție sistemică și alte încălcări grave ale legii, repararea prejudiciilor suferite de victime și recuperarea activelor ilicite, precum și reformarea profundă a justiției, procuraturii, poliției și altor instituții-cheie pentru a preveni recapturarea statului. Prin urmare, la o parte semnificativă din acești pași Republica Moldova rămâne cu restanțe.
Justiția actuală încă suferă de „sindromul statului capturat”?
Când ne referim la ce a rămas insuficient clarificat, recunoscut sau insuficient asumat public despre acea perioadă, reprezentanții societății civile cad de acord că, deși conducătorii instituțiilor-cheie capturate au fost demiși, iar unii aduși în fața justiției, multe lucruri au rămas neelucidate.
Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova Ilie Chirtoacă spune că, deși au existat anumite eforturi, nu avem o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat și cine sunt responsabilii: „A existat o singură declarație politică a Parlamentului cu privire la declararea statului capturat, dar dacă e să revenim la comanditari, la cei care au exercitat această influență, eu nu știu pe nimeni care poartă acum răspundere pentru ceea ce s-a întâmplat. Poate că au existat anumite eforturi, dar dacă am întreba acum colegii din societatea civilă sau alte persoane nu cred că avem o imagine foarte clară cine a contribuit la crearea acestui stat capturat, cine este responsabil și dacă această persoană suportă vreo consecință reală.”
Fostul vicepreședinte al Platformei Demnitate și Adevăr Alexandru Slusari, la fel, declară că nu există o analiză exhaustivă a acestei perioade și că mulți dintre cei implicați au rămas basma curată: „Au fost anumite persoane care, din păcate, au rămas basma curată și politic și juridic. Ei au fost în mare parte arhitecți sau executori la ceea ce se făcea în statul capturat, la anumite scheme. Nu văd ca aceste lucruri să fie discutate, să fie pedepsite. Analiza exhaustivă a tuturor schemelor, din punctul meu de vedere, nu s-a întâmplat și asta e este problema justiției noastre care nu poate scăpa de sindromul acesta a statului capturat.”
Analistul politic Igor Boțan menționează că e foarte greu să readuci un stat capturat în limitele statului de drept: „Dacă dai jos vârful, este insuficient. Inițial, eu n-am avut răspuns cum am putea face decapturarea statului, rămânând în limitele statului de drept. Ulterior, lucrurile s-au mai lămurit puțin și răspunsul a fost că prin alegeri îi scoatem pe unii din funcții, dar nu și pe cei din instituțiile de drept și reglementare, care au mandat fix și sunt protejați de jurisprudența CEDO. Deși lucrurile s-au mișcat, senzația generală este că oricum ceva nu e în regulă. Chiar dacă s-au dat sentințe pentru oligarhi, chiar dacă sunt hotărâri judecătorești, condamnări, calitatea actului de justiție nu-ți lasă senzația că lucrurile sunt foarte bine puse la punct și eu știu răspunsul lor: Voi nu uitați că atunci când statul era capturat, procurorii, investigatorii erau în instituții capturate. Deci dacă vin alții noi, ei trebuie să lucreze cu materialele documentate în acea perioadă.”
Cum este înfăptuită justiția tranzitorie în alte state. Exemplul Suediei și al Armeniei
Conceptul de justiție tranzitorie s-a conturat cam în a doua jumătate a secolului XX, odată cu tranzițiile de la regimuri autoritare la regimuri democratice. Anii 1980–1990 au devenit cei mai reprezentativi pentru justiția tranzitorie când numeroase state din America Latină, Africa și Europa au trecut prin schimbări politice majore.
Aceste mecanisme continuă să se aplice și acum. Suedia și Armenia sunt două exemple relevante în acest sens.
În Armenia, după Revoluția de Catifea din 2018, una dintre principalele provocări ale justiției tranzitorii o constituie elucidarea abuzurilor politice și a corupției sistemice din perioada anterioară, responsabilizarea persoanelor implicate și repararea prejudiciilor suferite de victime, în condițiile în care nu a fost instituit un proces cuprinzător de justiție tranzitorie.
În Suedia, provocările sunt de altă natură, fiind legate de recunoașterea și repararea nedreptăților istorice comise împotriva populației indigene sami și a altor populații, inclusiv prin politici de asimilare și încălcarea drepturilor culturale și teritoriale. În septembrie 2026, Comisia adevărului pentru poporul sami a prezentat un raport cu recomandări privind asumarea responsabilității statului, repararea prejudiciilor și reconcilierea. Aceste experiențe sunt examinate comparativ în cadrul proiectului implementat de CAPC împreună cu partenerii din Armenia și Suedia, pentru a identifica mecanisme și lecții relevante pentru Republica Moldova în documentarea abuzurilor, responsabilizarea instituțiilor și prevenirea repetării acestora.
Articolul a fost realizat în cadrul proiectului „Parteneriat pentru justiția tranzitorie: construirea de punți între Armenia, Moldova și Suedia” implementat de Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC), în parteneriat cu Swedish Foundation for Human Rights și The Armenian UN Association. Acest proiect este finanțat de Swedish Institute.
