Recomandările CAPC privind modificările la Legea cu privire la Procuratură

39

Experții Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) au examinat proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură, propus de un grup de deputați, și au venit cu mai multe recomandări pentru îmbunătățirea acestuia.

Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.3/2016 cu privire la Procuratură are drept scop modificarea condițiilor accederii în funcție a candidaților la funcția de Procuror General și procuror-șef în procuraturile specializate, astfel încît să fie permisă candidatura persoanei care are experiență profesională de 10 ani în domeniul dreptului, inclusiv în afara țării, dintre care cel puţin 4 ani în funcţia de procuror, judecător sau avocat. În viziunea autorilor, soluția respectivă va permite accederea în funcții nu doar a procurorilor de carieră precum este la moment, dar va lărgi spectrul potențialilor candidați la aceste funcții.

Potrivit experților CAPC, scopul urmărit de către autori este identificarea persoanelor care corespund exigențelor legale de eligibilitate, care au o experiență profesională în funcțiile respective pe teritoriul Republicii Moldova cât și în străinătate.

În opinia acestora, reglementările proiectului de Lege urmează a fi revăzute pentru a corespunde celor trei criterii de calitate – accesibilitate, previzibilitate şi claritate, precum și excluderea normelor ce generează diferite interpretări și soluții în cazul aplicării normelor de drept.

Mai mult, experții au constatat că nu s-a ținut cont de principiul stabilității legislației și cel al predictibilității normelor juridice, care sunt componentele de bază ale existenței statului de drept. Or, inițierea unor noi reglementări ale relațiilor sociale sau modificarea celor existente trebuie să se realizeze printr-un proces adecvat, planificat și coordonat. Modificările frecvente nu sunt binevenite pe motivul instabilității legislative și a securității raporturilor juridice.

Remarcile detaliate ale experților pot fi vizualizate AICI.