Opinia CAPC asupra proiectului de lege care se referă la procedurile simplificate în procesul penal

132

Experții Centrului de analiză și prevenire a corupției (CAPC) au analizat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (proceduri simplificate în procesul penal), elaborat de Ministerul Justiției, și au venit cu mai multe recomandări pentru îmbunătățirea acestuia.

Proiectul de lege vine cu soluții care vor degreva instanțele de judecată de volumul mare de cauze și vor accelera instrumentarea acestora atât la faza de urmărire penală, cât și la faza de judecare, vor facilita recuperarea mai rapidă a prejudiciilor cauzate prin infracțiuni, vor oferi instrumente de identificare a persoanelor vinovate, vor duce la evitarea tergiversării examinării cauzelor, evitarea expirării termenului de prescripție sau de restituire a prejudiciului cauzat etc. La fel, proiectul clarifică și trasează clar liniile de demarcare între procedurile simplificate în procesul penal. Astfel, aceste condiții au fost structurate în trei categorii: – acordul de recunoaștere a vinovăției; – acordul judiciar în interesul public; – judecarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Analizând modificările propuse la Codul penal al Republicii Moldova, Codul de procedură penală al Republicii Moldova, Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție, Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, experții au formulat următoarea concluzie:

„Proiectul necesită o redactare substanțială atât sub aspectul limbajului și expresiei juridice, cât și sub aspectul excluderii apariției elementelor coruptibile, urmînd a fi revizuite normele neclare și/sau inoportune, care conțin formulări ambigue, ce admit interpretări abuzive și care nu oferă mecanisme suficiente. Accentuăm că pentru a asigura normelor juridice o înțelegere mai bună și o aplicare corectă este esențial ca redactarea actelor normative să fie una de calitate, redactate în mod inteligibil și unitar, în conformitate cu principiile uniforme de prezentare și de tehnică legislativă, astfel încât beneficiarii normei să-și poată cunoaște drepturile și obligațiile sale. În consecință, considerăm necesar revizuirea textului proiectului de lege pentru a corespunde celor trei criterii de calitate – accesibilitate, previzibilitate şi claritate”.

Recomandările experților CAPC pot fi accesate AICI.

Opinia a fost elaborată în cadrul proiectului „Core support to the CAPC”, implementat de CAPC, cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (SIDA).